Ia viermele, neamule!
Intotdeauna voi pleda in favoarea fructului cu un potential vierme impotriva celui perfect, identic cu celalalt, plasticos, fara gust. Asa mi se intampla si cu oamenii. Sigur ca n-as vrea sa ma infrupt din mere, pere, cirese pline cu viermi, de altfel am avut un nod in gat plus o migrena o zi intreaga in Africa, in momentul cand m-au anuntat ca tocmai inghitisem o delicioasa portie de spaghete cu larve afumate. Si acum imi salta camasa de neplacere cand imi amintesc.
Totusi in razboiul amintirilor castiga in continuare detasat cele in care culegeam din livada bunicii numai bunatati, netratate cu inovatii ale stiintei reci si obiective, cu smacuri botulinice care sa pastreze aparentele unui fruct minunat, realizat cu interesul alergatorului dupa bani. Gustul acela, parfumul adevarat, viu, natural, rezistenta cojii sub forta dintelui, astea nu se pot uita. Nici inlocui. Crocanteala. Nu pot cumpara facaturi, nu pot sa le gust, daramite sa le recomand. Fructele in uniforma nu-s nimic altceva decat apa cu seruri, substante chimice, toate invelite in coaja de mar, para, cireasa, orice are priza la public, depinde ce se cere in zona in care vindem, sau depinde de colorantii pe care-i avem.
O coperta de plastic bine realizata in laboratoare, infasurand un nimic apos, salciu, inodor. Incerc sa ma feresc, desi ofensiva este apriga. Nu m-ar mira sa inventeze mere cu aparenta viermanoasa, rezistenta exact pana cumperi. Chestia e ca daca uitam gustul adevarat si nu-l cultivam ca atare, o sa faca rating din ce in ce mai mare uriasele surogate. Pai cum sa recunoastem veritabilul daca nu i-am vazut niciodata fata? As zice sa ne intrebam forul interior, uneori e mai puternic decat orice patima. Dar despre oameni, altadata. Ca pana la urma si Eva, Adam au preferat un mar cu un vierme… n-o sa ne prefacem ca ne-am schimbat.