Plesu fara Eckermann
Andrei Plesu, Note, stari, zile – 1968-2009, Editura Humanitas. Andrei Plesu (n. 23 august 1948) recunoaste inca din cuvantul inainte al cartii „ca publicarea insemnarilor de fata nu este o idee buna.“ Si continua:
„E vorba de un soi de „jurnal“, iar eu am o multime de rezerve cu privire la autorii de jurnal. Ma incomodeaza egolatria pedanta, prezenta, inevitabil, indaratul fiecarei note.“ Si, totusi, de ce a acceptat Andrei Plesu sa publice aceasta carte? Raspunde tot el: „Pentru ca imi fac iluzia ca nu eu sunt prezent in paginile ei. Prezent e un ins care, intre 19 si 60 de ani, a traversat (si traverseaza inca) un episod de Bildung, adica de instructie si formare. a…a Ea poate interesa, cred, o categorie de cititori (mai ales tineri) aflati in cautarea unui drum…“
Asta mi-ar mai lipsi la varsta mea! Cu toate acestea am fost curios sa aflu cum s-a format mintea unui intelectual stralucit, care, pe deasupra, n-are ifosele si morga atator mediocrii bine auriti cu un pospai de cultura. Iata o nota din ianuarie 2000:
„Nu stii bine o limba, daca nu detii cantitatea realiilor, daca nu te miri, clipa de clipa, de jungla sinonimiilor, de exotisme regionale, barbarisme picante, imprumuturi, contaminari si substraturi. Trebuie sa stii ca daliile si gherghinele sunt totuna, ca jumarile valahe se cheama scrob in Moldova si papara in Ardeal…
Din unghiul unei asemenea exigente, nimeni nu stie cu adevarat romaneste. Trebuie sa-ti inveti, necontenit, limba materna, sa descoperi mereu, in cotidianul ei, limba straina.”