Chapeaux: Vara e a trupului.
Caldura si politica transforma arta intr-o ocupatie nesemnificativa. Iata propozitia debitata de un prieten zilele trecute. Probabil ca in parte are dreptate. Ce ar mai putea sa-ti rezolve arta cand caldura trezeste hormonul in detrimentul neuronului si, colac peste pupaza, toti politicienii de toate culorile si dimensiunile striga ca apocalipsa antidemocratica tocmai a aterizat? Arta nu poate concura in satisfacerea necesitatilor de sub curea cu o escapada nocturna pe plaja de la Vama Veche si nici nu se poate implica in politica damboviteana fara a deveni un instrument de propaganda penibil.
Arta buna vorbeste despre o alta lume si de aceea e mai degraba o ocupatiune de toamna-iarna atunci cind intensitatea pasiunilor se diminueaza, cand melancolia se instaleaza si lumea de aici isi reveleaza inconsistenta. In spatiul carpato-pontic exista un portal special catre o lume colectiva inconstienta. Suntem bine plasati sa mai accesam o substanta arhaica pe filiera folclorica care inca mai bolboroseste in ciuda secularizarii din ce in ce mai "salbatice". Mai precis, cand au urmarit o noua estetica primitiva, artistii romani au avut tot timpul la indemina multidiversitatea culturii folclorice autohtone. Brancusi esentializeaza formele folclorice romanesti, el vine cu ele din ograda de acasa si nu e nevoit sa le pescuiasca precum multi modernisti din obiectele artei africane.
Acest talent continua cu Brauner, Tuculescu, Ion Popescu Gopo, Mitroi, Zidaru, Perjovschi sau Gorzo. Cu totii clocesc oua arhaice. Mai exista un demon artistic puternic ce pluteste pe deasupra apelor din Miticaland: umorul. Despre el voi vorbi dupa ce trecem de fierbinteala politicii caragialesti.