Promised Land. Conceptul si coregrafia: Arcadie Rusu. Interpretii: Ioana Marchidan, Casandra Stelea, Istvan Teglas, Attila Bordas si Elisabeta Mihai. Vedeti-i!
N-am primit de mult corespondente pentru rubrica aceasta. Dar pe moment nu ma intereseaza… Vad lucruri despre care am chef sa scriu. Adica sa impartasesc. (Cu cine? Cam nu stiu, odata ce nu prea va manifestati!? Dar optimist cum sunt, sper totusi ca existati, asa ca…). Va sa zica, dupa Cui i-e frica de Virginia Woolf, de la ACT, am mai fost la un spectacol pe care sunteti (sa spun prosti!? Ce eufemism sa caut, sa nu va jignesc? Nu-l gasesc…) daca nu incercati sa il vedeti. La Teatrul Foarte Mic (…desi „de Stat“… din ce in ce mai mare, zic, dupa cate se-ntampla acolo in ultimii ani). Promised Land nu are o legatura directa cu motivul biblic. Este vorba de absurditatea lumii in care viata nu ne mai apartine pentru ca deciziile, de cele mai multe ori, nu ne mai apartin. Din acest punct de vedere vulnerabilitatea umana e o consecinta a tipului de viata pe care il experimentam, care ne ia prin surprindere, care de fapt, ne experimenteaza pe noi. Spectacolul comprima formalitati sociale. Starile ascunse in spatele oricarui gest, oricarei miscari constituie esenta singuratatii. «Pe noi, oamenii, ne poate salva numai singuratatea» spune Evgheni Evtusenko“. Inchei citatul din coregraful/autorul spectacolului, ARCADIE RUSU. Care si-a terminat la randu-i spusele cu un citat din Evtusenko, dupa cum vedeti. Ei, nu-s de acord cu poetul. E dreptul meu. Dar nu ma bag si peste Arcadie, nu-s sigur cat ii dau dreptate si cat dimpotriva… In plus, fara gluma, am si-un interes, de-acum, la el. Sa puna ceva-n Green. De ce? Pentru ca am vazut ceva ce, oricat de departe-ai fi de arta asta, a dansului contemporan, vei fi simtit ce-nseamna frumusetea ei.
[email protected]