De Citit : Editoriale

Chestia cu ‘uotu

| 25 martie

strict autentica

Un prieten din kapitala patriei statea cu cineva, la o poveste, in masina, in parcarea din fata blocului. Era o seara mai friguroasa de la sfarsitul unei ierni care se dadea dusa cu greu. Umbrele copaci­lor golasi se inecau in baltile lasate de zapada care abia se topise. O pisica plictisita defila pe capotele masinilor. Tot locul mirosea a gateala de la cateva buca­tarii de la parter, iar chipurile blocurilor cufundate in bezna erau luminate vag, ici si colo, de la televizoarele puse pe OTV si de la cateva lampi de citit. De citit, nu stiu ce se citea. In linistea care se prega­tea sa momeasca la somn intregul cartier, nimic nu prevestea intamplarea pe care avea s-o traiasca prietenul meu. Discutia dintre cei doi ajunsese intr-un moment de impas. Deodata, la mica distanta, proprietarul unei masini s-a apropiat in graba. Probabil uitase ceva in portbagaj. Alarma masinii a taiat ca o drujba isterica linis­tea parcarii.

„Proprietarul“ a luat-o imediat la sanatoasa. Curajos si impregnat de spirit civic, prietenul meu s-a dus sa vada care-i treaba. Butucul de la usa masinii atarna ca o o coaja de la o buba rupta. Pac, telefon la 112. „Domne, trimiteti o patrula ca un hot de masini face ravagii p’aici.“ „Am notat. Cum va cheama?“ Si naivul le zice numele si adresa. Doua ore mai tarziu, la usa cetateanului responsa­bil si uluit totodata, se prezinta o patrula de la politie. „Buna seara. Am prins hotul. Haideti sa-l recunoasteti. E aici, cu noi.“ Degeaba a incercat omu’ sa le spuna ca asa ceva nu se face. Ca nu putea spune cum arata suspectul pentru ca purta o gluga.

Ca tipul stie acum adresa celui care a alertat politia. Cum sa-l aduci la usa omului??? A doua zi, suspectul a fost eliberat, din lipsa de probe. Prietenul meu e bine. Trebuie sa se mute si sa-si faca o operatie estetica.