Continuos Song.
Nu pot sa nu scriu iar de el. Nu pot sa-i uit data nasterii, era mereu prilej de bucurie. Erau spectacole la Preoteasa in fiecare an pe 15 decembrie, tot timpul originale, cu harmalaie, cu costume, cu buna dispozitie si cantece din cele mai frumoase si mai bine lucrate. A, sa nu credeti ca stia cineva in afara grupului ca fiecare spectacol era cadoul lui pentru ceilalti. Nu erau din cele de tip omagiu.
Nu spunea ca e ziua lui. Erau pentru lume. El era dedicat oamenilor, publicului, tinea mortis sa-l surprinda si sa-l faca sa rada, sa cante, sa se simta bine. Trecuse prin multe greutati ca sa ajunga sa conduca o mana de studenti la toate facultatile prin hatisul muzicii de buna calitate, impachetata profesionist. Cine canta pe vremea lui Ceasca in blugi? In engleza? Cine dansa pe scena in timpul unor partituri corale? Numai lui i se permitea nebunia asta.
Dar sa se intoarca la public in timp ce dirija si sa inceapa sa cante tam-nesam in epoca cu exercitii stricte importate din Coreea? Erau toti hipnotizati, nu mai apucau sa se opuna. Era intr-un fel expresia libertatii dupa care tanjeam. Gardienilor-activisti de partid li se parea inofensiv, erau doar niste cantece vesele, niste blugi si cateva tropaieli, ce putea sa destabilizeze dictatura aici? Eu cred ca asta a fost un mic bastion al bunului simt in vremurile acelea nesimtite. A fost un mic punct, abia schitat, de rezistenta la mizerii prin muzica si atitudine.
Un joc care inspira la libertate. Tocmai pentru ca exista acest om extrem de talentat, de creativ, de liber, tronind in mijlocul unor gramezi de uniforme. Care dadea tonul. Corului Song. Ioan Luchian Mihalea. Ziua lui se face, cu cantec spontan, pe 15 decembrie, la Preoteasa. Fiindca am luat si eu lectii de atitudine de la el, nu pot sa uit. Uit cand s-a dus. Ca poate nici nu a plecat…