Eu, prin palnia batranilor mei
M-am nascut acum 42 de ani pe strada Foisorului, in cartierul Dudesti, intr-o casa de cateva generatii, care avea sa fie demolata in anii ‘80. Am crescut intr-o curte fabuloasa, in care isi facea experimentele nebunesti un chirias botanist, poet in timpul liber – Octavian Bilcescu (care avea sa se consacre mai tarziu ca scriitor german). Mamaia, proprietareasa, i-a ingaduit sa-si cultive in curte rasadurile elegiace si vrejurile cataratoare spre Parnas.
Mamaia Marioara, bunica materna, era vaduva (pe tataia Marin nu l-am prins). De la ea am invatat primele poezii, primele cimilituri si singurele rugaciuni. Ea m-a invatat, in mod subtil, nedeclarat, sa imi iubesc orasul chiar si atunci cand e mai detestabil. Bilcescu ma amagea ca numele strazii Foisorului era dat de casa noastra, a carei veranda de la etaj domina cartierul.
Era totusi o casa simpla, de mahala, ca in Utrillo (caci da: Bucurestiul semana cu Parisul si la banlieue-uri). Vecinii nostri evrei aveau case cu fason neoclasic, lucrate de arhitecti. Ele faceau farmecul cartierului. Care nu s-a demolat s-a paraginit in timp. Proprietarii lor isi luau zborul unul cate unul spre patria strabunilor. De mic m-am deprins sa aud vorbe in idis si glume seci. De peste gard primeam Pif si Vaillant in franceza; si in romana Revista Mea, delicioasa publicatie a exilului.
Parintii tatalui meu stateau peste drum de Dudesti, pe Turturele (unde s-a construit apoi un camin cultural, devenit in anii din urma discoteca). Bunicul meu, Dumitru Dumitrescu, impiegat statal, a luat de sotie pe Verona, venita tocmai din Cernauti, sa-si caute slujba in capitala, si care avea sa-mi devina bunica. Peste cateva strazi, langa Piata Marasesti, statea unchiu’ Ionica, care a procedat la fel ca frati-su si a luat de nevasta o unguroaica, menita astfel sa devina tanti Berta. Casuta si curtea lor, sacrificate de planurile urbanistice de mai tarziu, au fost celalalt decor basnar al copilariei mele (si al viselor care azi nu-mi dau pace).
www.textier.ro