Suntem toti moasele unui sistem.
Dupa ’89, se nasteau vedetele ca puradeii si noi nu stiam de ce ne plac, ce forta magica se exercita asupra noastra, de ce un om e mai frumos, mai drept, mai interesant daca apare pe ecran. Teo, Esca, Busu, fratii Vintila, ba chiar si Dobro intr-o vreme, erau chipuri care faceau, fiecare, cat alte sute sau mii in balanta omenirii si nu pricepeam motivul. Apoi, unele starlete fiind multe prea umflate cu nimicuri, am inceput sa legam, cu placere sadica, broscutele de catedra si sa le disecam curiosi si fara regrete. Si, printre organe de silicon si goluri aburinde, am vazut inima care le facea sa para vii: star-system-ul. Autopromovarea pe post. Impanzirea ziarelor cu chipul lor plin de pudra. Scoaterea lor din context si punerea pe piedestal de carton. Cu timpul am acceptat orice aratare, daca aparea in catalogul de staruri, fie el Ciao, Libertatea, Click sau Cancan. Ce rau ne-ar putea face Dan Negru? Sau Andreea Spatar? Talhareste insa, se strecoara istoria de mai sus si in politica, iar politica experimenteaza direct pe noi, si doare. Despre personaje antipatice de prim plan, ca Ion Iliescu, stiam macar ce fac. Noile bambine politice sunt, insa, previzibile si goale. Cu mici exceptii, poti prevedea discursul unui Cezar Preda, Iulian Iancu sau Fenechiu imediat ce vezi pe burtiera din ce partid fac parte. A spus Boc vreodata ceva care sa surprinda? Sunt niste starlete false, fara continut, umflate cu pompa. Din pacate, e aerul nostru. Declar, oficial, existenta star-system-ului in politica. Cu doua-trei personaje de continut dar care nu fac rating, si multe starlete goale. Populismul politic seamana prea mult cu goana dupa audienta proasta. Tribuna politica seamana prea mult cu pagina cinci. Iar politica seamana tot mai mult cu un canal.
www.dob.ro