De Citit : Editoriale

Biroul de cercetari melodra-matice

| 30 septembrie

proiect gazduit de Galeria Posibila

Unora le este deja familiar demersul celor doua artiste Alina Popa si Irina Gheorghe: preocupate deopotriva de fotografie si de adevarul fictional, ele au prezentat anul trecut la UNAgaleria o instalatie pornind de la cele­bra istorie a celor doua geme­ne din Georgia, Grace si Virginia Kennedy, ce si-au inventat si elaborat, pana la varsta de opt ani, codurile unei comunicari secrete. Gustul pentru inscenare si narativitate le-a condus atunci pe cele doua artiste la un puzzle de situatii foto­grafice menite sa transleze acest caz de pe terenul psihiatriei ori al stiintei limbajului pe cel al investigatiei autoportretului in oglinda. De aceasta data, povestea este jucata in spatiul Gale­riei Posibile sub chipul unui Birou de Cercetari Melodramatice. Nucleul ramane in buna masura unul si acelasi, intervin insa alte date ficti­ve invocate ca motor creativ si justificare narativa. Inadvertentele insa submineaza pe alocuri nefericit gluma: daca necrologul unui pretins domn Ghirtoiu (candva lucra­tor la Biroul pentru Distruge­rea Filmelor Interzise) lasa sa se inteleaga ca avem de-a face cu o insolita arhiva de imagini graitoare pentru „valul de cinematografie independenta din Romania anilor ’40, initiat de un grup de regizoare femei“, surori­le Mona si Lisa Stanescu comenteaza, prin vocea Alinei Popa si a Irinei Gheorghe (sau invers, cine mai stie!), doar melodrama hollywoodi­ana de pe muchia anilor ’50, fara curajul de a ataca miori­tismul local.

Pe de alta parte, rigurozitatea „studiului“ (si, nu in ultimul rand, a birou­lui insusi, cu tot cu stampi­lele si dosarele lui) este pusa la colt de de aviditatea instalationista ce recupere­a­za atribute si accesorii caldu­te ce au servit „construc­tiei“ imaginii (draperii, rochite si batiste). In plus, un soi de baleiere a atentiei de la „expertiza“ la „mascarada“ dizolva insasi pretentia la realitate. De ghicit aici, intr-o cantitate semnificativa, neostoita stare speculativa a lui Stefan Tiron, cu menti­unea (mea) ca in arta surpri­za se importa fara acte, iar daca totusi insisti sa o faci, atunci ele trebuie sa cantareasca si vizual. Insa cum spiritul ludic e bun aproape la orice rana, va propun sa dati o fuga pana la birou!