Noi cu ce ne-am ales?
[email protected]
La munte nu prea e liniste. Stai ce stai si o data auzi o drujba in departare. Natura, spatiu mirific, frumuseti descrise in cartea de geografie… si, brusc, pe mal la lacul Rosu, ziua pe la douasprezece trecute fix, doi baieti roscovani infing metalul zumzaitor in lemn. Un camion hartanit isi trancane oasele prin gropi si, daca inchizi ochii, ai impresia ca masina ta e tren. Oriunde ai merge, mai devreme sau mai tarziu, rotile incep sa se hurducaie intr-un ritm sincopat. Din difuzoare amplasate discret, pe barne de lemn rustic sculptate, se aud melodii vesele si versuri stupide. Lumea inevitabil incearca sa acopere zgomotul, incearca sa vorbeasca la masa si tipa, si urla, si se gatlejesc, barbatii se invinetesc, iar femeile lesina si cad sub masa.
E prea putin aer si locuri de cazare sunt prea putine si timp e prea putin si poate de-aia, din disperare si foame, din dorinta de a opri clipa, romanii zbiara la ea. Sexy baruri si solduri carnoase, pubisuri paroase si sunetul acela pulsatoriu de muzica extrem de electro, buf, buf, buf, pana la doua dimineata; si in sfarsit liniste. Betivii au plecat acasa, paltonarii s-au culcat, iar pantofarii sunt prea beti ca sa faca scandal. Si de-o data, glas de caine carpatin. Javrele incep sa urle, sa hamaie, sa horcaie si converseaza in intuneric injurandu-se cu naduf. Motoarele se tureaza, mirosul de benzina arsa iti inteapa narile, iar picioarele aluneca pe peturi, pachete de tigari, pampersi si libresse.
Iar dupa toate zilele placute, de relaxare, petrecute exact in miezul naturii, haita sare inapoi in jeep-uri si pleaca ambaland motoarele spre Bucuresti. In urma ramane jegul si aerul tare al inaltimilor, in fata asteapta capitala cu dregatorii ei intelepti, realesi democratic de cei care si-au petrecut minivacanta la cote inalte.