De Citit : Editoriale

Aplauze in miscare

| 14 iulie

festival de teatru in autobuz

Sunt freelancer de 6 ani. Ultimul job pe termen lung pe care l-am avut a fost cel de jurnalist intr-un proiect european. Pe limba lor, eram expert media. Lucram cu judecatori si procurori din toata tara, dintre cei care se ocupau si de relatiile cu presa la tribunalele lor. Simulam o emisiune TV in care eu o faceam pe gazda unei emisiuni de stiri. Era incredibil cum mai toti oamenii aceia puternici, leisori in orasele lor, se pierdeau in fata unei camere si a unor intrebari facute, ce-i drept, sa-i incurce. Cred ca a fost cel mai greu si, poate, cel mai bun rol pe care l-am facut vreodata. Proiectul a durat mai bine de jumatate de an, cu multe pauze, asa ca am avut tot timpul sa mai fac si alte lucruri. Nu cred ca m-as mai putea acomoda usor la un job obisnuit, cu viata de birou. Mi-ar fi teribil de greu, oricat de bine as fi platit, sa suport sefi, program si socializarea de rigoare cu oameni pe care ar trebui sa-i vad si sa conversez zilnic. Ma bucura fiecare proiect care mi se propune, dar imi aduce si o inevitabila anxietate. Asa a fost si cu teatrul mobil. O buna perioada am fost foarte stresat de iesirea din viata lebowskiana. Contactul cu lumi pe care in ultima vreme le-am accesat tot mai rar (client, agentii) m-a bulversat nitel. Am reinceput sa joc Heroes III, sa ma uit la sitcomuri, sa citesc carti light si sa descopar ca exista weekend. Insa, dupa ce totul s-a pus pe roti, m-am relaxat si am devenit, ca si la piesele de la mine din garsoniera, spectator. Dupa fiecare seara, fie daca urc sau nu in autobuzul devenit scena, ma intorc acasa incarcat. Stiind bine piesele, in ultima vreme ma uit doar la chipurile oamenilor. Si-mi place ce vad. Mai multe pe experimentalist.ro.