De Citit : Editoriale

Angela s-a oprit aici

| 17 noiembrie

Uneori nu suntem de pe lumea asta.

Ar putea spune ca a ametit. Vederea din ceafa, ochiul pineal s-a blocat, ca taiat cu toporul. Aluneca intr-o rana. Cerul se innegreste, copacii se culca, nasul ei atinge iarba. Tarana ii sprijina pometele. E o iarba atat de parfumata, cu miros tare, de fan, ca ameteala-i sporeste. Vede, lipit de retina, piciorusul unui fluture greoi. I se catara pe obraz. Instinctiv, e gata sa-l plesneasca. Insa il lasa sa-i gadile nasul si sa se indeparteze. Puful lucios, corpul grasos, mersul anevoios ii spun ca e o fluturita bortoasa. Angela simte o compasiune sfasietoare pentru fiintele mici. Chiar si pentru ochiul boului, alergatorul rosu-patat si bezmetic. La fel e iepurele care-o miroase. Isi retine clipitul, boticul negru freamata. „Numai de nu l-as speria!“ Cand huhurezul huhurezeste, iepurele e departe. Luna desface robinetul rece al noptii. Se aud tot felul de caraituri, fosnete, soapte – pe care nu le-a mai auzit niciodata. Isi da seama cat ii e de lene. Nu s-ar mai scula nici moarta. Sa stea aici vesnic, departe de lumea de dincolo. Auzul creste ca un simt nou. Aude fosgaiala ramelor, viermilor, susurul apei prin radacinute. E atat de induiosata. Dar nu inchide ochii, nu se lasa impresionata asa usor. Lumea din jurul ei misca, adulmeca, pandeste. Numai ea sta linistita la marginea padurii, ascultand pierduta.Si, uite-asa, iarba trage plapuma peste ea, viermii si vulpile o gadila, pasarile colorate ii iau vederile, soarele o daureste, iar luna o adapa. Pata rosie din dosul urechii a fost linsa si curatata, natura o strange la piept cu iubire. Usor mirata, Angela s-a oprit aici, definitiv. Vede, aude si miroase pe sute de metri in jur. In curand, toporul mic va fi inghitit si el de pamant. Angela ofteaza in gand, ce bine e aici! De nu s-ar sfarsi!