De Citit : Editoriale

Alo, baetii, se-aude?

| 30 ianuarie

Cu Sting e clara treaba, s-a dat tot. N-a mai ramas nici urma de bilet. Toata lumea le vrea, dar degeaba. Sold out definitiv. La cat succes are la noi tataie Sting, ar fi fost bine sa se suplimenteze zilele de concert. Poate iesea un maraton Sting-Police. Sigur se mai umplea Sala Palatului inca de vreo 2-3 ori. Ca la Cleopatra Stratan. Am inceput episodul de azi pe teme muzicale, nu de altceva, dar la tristetea national-globala cauzata de criza financiara, muzica reprezinta o minunata portita pentru evadare. Suna duios, a peltea, dar ce sa-i facem, in vremuri grele cautam iesiri. Apopo de evadari din criza. Alte remedii pentru linistea spiritului sunt carciumile si jocurile de noroc.
Asa zic unii economisti. Ca la alcool si la ruleta se duc veniturile contribuabilului lovit de probleme cu traiul de pe o zi pe alta. La noi nu-i problema, viata in Romania e mai mereu o ruleta ruseasca la care ne supun autoritatile. La toate taxele si darile pe care le platim alcoolul vine ca un pansament, frisca de pe saracie. Cum se facu, cum nu, de la Sting o bagaram pe saracii. Sa ne revenim, lasam deoparte cosul zilnic si mai bagam un ochi pe la evenimentele capitalei. Puteti admira Bucurestiul in viziune moderna la expozitia deschisa in showroomul Asmita Gardens intr-un mix de
fotografie, fashion design si pictura.
La Galeria Montage, Andrei Gamart va propune expozitia de grafica „Omul care merge prin umbra“. Weekendul se lasa cu concertul trupei Directia 5 din Laptaria Enache. Iarna frumoasa, blanda, n-a mai luat primariile prin surpindere, e perfecta pentru cantari frumoase, din dragoste. Daca doriti o schimbare de macaz, la Artexpo va asteapta sambata „Future Shorts”, un festival de „filme scurte pentru nopti lungi” cu un after party in incheiere.
In rest, criza merge mai departe.
Avanti popolo!