Glorie si epigonism
Discursul din august ’68 impotriva invadarii Cehoslovaciei de catre URSS ne poate da o idee despre oratorul Ceausescu asa cum fusese inainte si cum evoluase in timp. Dinspre punctul de vedere strict retoric, elocutional, merita spus ca acel speech i-a induplecat pe multi romani (nu putini intelectuali), pana atunci neincrezatori sau indiferenti, sa adere la politica PCR.
Continutistic, e de remarcat ca declaratia de independenta fata de Moscova a mers pe sufletul multora. Se poate deduce ca, asemenea situatiei de conflict si de revolta in care a performat in tinerete ca agitator de greve, in august ‘68 Ceausescu a luat o atitudine polemica, potrivnica si militanta. Pozitia de „David contra lui Goliat“ l-a servit si de data aceea, si de data aceasta, in exprimarea si transmiterea unei vehemente vii, palpabile, verosimile (daca nu veritabile). Oricat de mult ar fi repudiat dictatorul Ceausescu, ar fi de observat ca stilul sau oratoric – direct, butucanos, brutal, din popor/topor – a facut multi epigoni, mai ales (ce curios…) in randurile oponentilor sai oedipici.
Ion Iliescu, desi instruit, intello si dubcekian, nu a scapat de un anume stil poporanist, pe care romanii i l-au asociat lui Ceausescu (la nivel de cadenta, de emisie vocala si de intonatie). Participantii isi mai amintesc poate discursurile din decembrie ‘89 si ianuarie ‘90: Ion Iliescu nu putea avansa in discurs, din pricina protestelor publice care il intrerupeau cerandu-i sa nu mai dea din mana „asa, ca Ceausescu“. Gestica mainilor, element important in adresarea publica, fusese intr-atat de abuzat de Ceausescu, incat oamenii prinsesera un soi de alergie la atari „coregrafii“.
Ce e haios e ca protestele publicului (ca acel „Nu mai da din ma-na, nu mai da din ma-na“), precum si noile lozinci anti-comuniste si democratice, tasneau din piepturile noastre tot in metrica si in cadenta vechilor lozinci de aclamare si acceptare, forjate in timp cu ocazia cuvantarilor ceausiste…