De Citit : Editoriale

A doua oara e mai bine

| 28 mai

The second coming
Noi, cei care visam inainte de ’89 sa iesim din tara cam cum ne doream sa traim intr-un film cu supereroi, suntem niste calatori compulsivi. Plecam, de cate ori avem un pic de bani si timp, sa vedem locuri pe care ni le interzisese chiar tara care ne nascuse. Si vedem mereu orase noi, sate neumblate, muzee, concerte, cafenele si restaurante proaspete, nemaiincercate. Sunt doar doua orase pe care le-am vizitat de mai multe ori, Londra si, in perioada tembela a tineretii mele, Amsterdam. Dar si atunci, revederile cautau tot noutati, parti ale orasului inca neexplorate, stradute necalcate sau atractii carora le rezistasem alte dati.
Acum, in Barcelona, a fost altfel. Cand am vizitat-o acum cativa ani am alergat sa vedem tot. Ne suiam si coboram de multe ori in hop on – hop off, bifam ca niste japonezi mai calmi toate locurile gaudiene, toate constructiile suprarealiste, muzeul Picasso, parcurile ba chiar si stadionul Camp Nou. Acum insa nu a mai fost nevoie. Cautarea de nou iti fura uneori prezentul.
Asa se face ca in cele trei zile nu am facut nimic. Am cautat cu lene cafenele in care ne pierdeam vremea in fata unei cafele si a doua – trei tapas-uri. Bucuria clipei statea cu noi la masa, indemnandu-ne sa glumim, sa radem, sa povestim prezenturi din trecut. Apoi paseam cu o mirare calma pentru tot ce vedem, kilometri intregi fara niciun muzeu, niciun magazin, pana la Barcelonetta de pe plaja si pestele ei fantastic, ca si sparanghelul cu usturoi. A doua oara e mereu mai bine. Esti mai linistit si ai timp sa te plimbi pe plaja, sa lenevesti pe un sezlong si sa te alergi in joaca pe faleza. Poti inchide ochii in taxi si lasa orasul sa te patrunda prin pleoape, cu increderea pe care o arati unui cunoscut vechi. Poti fi un localnic al fiecarei calatorii.