De la atestare
Artificii, bere si mici, trasuri de inchiriat si tramvaie de epoca, buxusi pianisti si spirocheti de Versailles de Dambovita, concerte, Bucurestiul a fost viu din nou si nu poti sa nu te bucuri de placerea de a-l vedea frematand din nou. Dar ce am inteles din aceasta aniversare? Am inteles ca povestea a inceput odata cu hrisovul domnesc ce hotara constructia cetatii ce-i poarta numele. Au trecut apoi aproape 350 de ani in care Bucurestiul nu a ajuns niciodata un oras feudal, in adevaratul sens al cuvantului. Mahalalele au reprezentat constant forma de dezvoltare urbana (dar, ca sa fim exacti, iata intelesul originar al cuvantului mahala – aglomerare de locuinte individuale si functiuni dezvoltate in jurul unei biserici).
Insa adevarata urbanizare a Bucurestiului a inceput abia acum 140 de ani, odata cu domnia lui Voda Carol. Bucurestiul urban este de fapt mai tanar decat New York-ul. La mijlocul secolului al XIX-lea, fata de marile capitale ale Europei, Bucurestiul era doar o mahala, cu parfum balcanic si cu o devalmaseala vernaculara specifica zonei rurale. Au urmat 3 valuri de dezvoltare. Primul pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand Bucurestiul s-a metarmofozat in Micul Paris, urmat de valul interbelic cand Bucurestiul – putina lume stie – a devenit un fel de lider european al promovarii arhitecturii moderniste, pentru ca, in final, dupa 1950, sa aiba loc marea migratie socialista, ce le-a intrecut prin volumul construit si de crestere a populatiei pe cele anterioare. Suntem mult mai tineri, domnule, decat ne-am dori sa parem, si de aceea nu stim cum se dezvolta si se administreaza un oras. PS. Daca aveti drum pe langa Muzeul Bucurestiului, luati-va ragazul sa va uitati la expozitia de fotografie de pe gard, o sa aveti o revelatie: cat de frumos este Bucurestiul! Dar nu-l vedem din cauza provincia-lismului cu care este administrat.