Radu Tuculescu – Stalin, cu sapa-nainte
Editura Cartea Româneasca, 2009
232 pagini
de Marius Chivu
www.dilemaveche.ro
Pe cit de prolific, pe atit de discret este mureseanul Radu Tuculescu, un dramaturg si un prozator interesant, mult mai bun decit altii care au deja o cota critica, un scriitor care nu s-a bucurat de atentia pe care o merita talentul sau nici macar din partea mea, care, din lene si prejudecata, recunosc ca l-am citit mult mai tirziu decit am avut ocazia. Noul sau roman este construit in doi timpi paraleli, un timp al trecutului in care copilaria este evocata secvential, in salturi, oprindu-se doar asupra unor momente, imagini si intimplari semnificative biografic, si un timp al prezentului in care naratorul Adrian Loga isi consemneaza pe calculator, intr-un jurnal electronic, o zi din viata lui de barbat divortat si tata al unei adolescente. Cele doua fatete ale naratiunii alterneaza, astfel ca, pe masura ce aflam cite ceva din trecutul lui indepartat, sintem si martorii prezentului – fata si revers care, desi se scriu concomitent, nu se conditioneaza reciproc: cele doua discursuri narative sint diferentiate grafic, au propriile stilistici si ritmuri narative, nu se intersecteaza si sint perfect autonome pina la secventa finala cind, dintr-odata, se suprapun.
Adrian Loga a trecut printr-un divort in urma cu citiva ani. Plecata la munca in Spania pentru a stringe banii necesari construirii unei case de vacanta, sotia lui s-a indragostit de un spaniol si nu s-a mai intors acasa. Barbatul a ramas singur cu fata lor, Adelina, aflata la virsta independenta a studentiei, pe care o iubeste foarte mult, de a carei prezenta este dependent si fata de care se arata excesiv de grijuliu si de protector, suspectindu-se singur chiar de o anume gelozie. Nu si-a refacut viata amoroasa si, in general, nu ne spune mai nimic despre viata lui de barbat divortat (pindit, poate, de criza virstei mijlocii), in afara de gindurile pentru fiica plecata sa invete impreuna cu o colega de facultate: „dracu sa le ia de intrebari postume. am divortat si basta. acum nici in cur nu ma doare. m-am redresat. ma enerveaza doar tastatura asta neagra. are citeva litere pe care trebuie sa le apas de doua ori ca sa apara pe ecran. uneori naiba stie ce ating si-mi sar rindurile ori dispar spatiile dintre ele. am citit undeva ca e bine sa tii un jurnal cind nu prea ai cu cine comunica si esti mai mult singur“. Ramas singur acasa, in sevraj patern, gindurile lui Adrian Loga sint bruiate de maneaua care se aude tare din blocul vecin, manea al carei vers obsedant „ofofooof viata mea“, reluat mereu si mereu, se impune ca un refren al propriei povesti ce avanseaza imprevizibil printre „rindurile sarite“ ale memoriei si in „spatiile“ timpului trecut.
De cealalta parte a povestirii, propria copilarie si adolescenta sint ilustrate prin mai multe decupaje ansamblate cronologic si, desi lipsesc multe piese, imaginea trecutului are suficienta coerenta. Salturile peste ani sint marcate prin enuntul „Si am mai crescut putin“, astfel ca fiecare episod este incarcat de semnificatia pierderii treptate a inocentei. Caci incursiunea in trecut este o suita de istorii (de familie) ce vorbesc, in fond, despre candoarea copilariei in vremuri complicate. Unul dintre primele momente rememorate este legat de moartea lui Stalin si de un distih („Stalin, cu sapa-nainte! / Trece vesel printre morminte“), cine stie cum inventat de micul Adrian care, la cinci ani, se apuca sa-l cinte pe strada cit il tin puterile, spre enervarea mamei care-si pierde cumpatul. Mama este o femeie de la tara, fara scoala, gospodina supusa barbatului, in schimb doctorul Dumitru Loga este una dintre personalitatile oraselului de pe Mures. De altfel, imaginea tatalui este cea mai pregnanta din carte. Om religios, care nu se sfia sa-si afiseze credinta in contextul politic al anilor ’50, Dumitru Loga este un doctor muncitor si responsabil, dar un sot taciturn, cu multe tabieturi, si un tata sever, desi nu lipsit de puseuri tandre. Micul Andrei ii stie de frica: este plesnit de fiecare data cind spune gresit rugaciunea inaintea mesei, iar cind face vreo prostie, pentru a fi iertat, trebuie sa-i sarute mina impregnata de mirosul de spital („Gindul acesta ma ingrozea de-a dreptul. Imi producea oroare, greata la stomac“). Desi sub spectrul furiei si a pedepsei paterne, copilaria lui Andrei – atunci cind nu citeste carti sau nu exerseaza la vioara – este totusi plina de peripetii si de nazbitii: fuge de acasa cu o satra de tigani, impreuna cu prietenii lui de joaca arunca balegi uscate pe geam in case la oameni, la scoala freaca clanta de la clasa cu usturoi, iar la un moment dat planuiesc chiar sa dea drumul unui sobolan in biserica, in timpul slujbei de Inviere, pentru ca in cele din urma doar sa se imbete cu vin si sa cinte in pivnita: „Stalin, cu sapa-nainte! / Trece vesel printre morminte! / Cu moartea pre moarte calcind / Viata daruindu-le…“.
Povestile copilariei se desfac, asadar, ca un puzzle al inocentei a carui imagine se suprapune partial peste intimplarile grave cu inteles necunoscut: inchisoarea pe care o facuse Pintea, poetul homosexual, plecarea familiilor de evrei din tara si atacul asupra unei sinagogi strigindu-se „comunisti imputiti!“, discutiile despre „exploatatorii si dusmanii poporului“ sau despre Radio Europa Libera. Nu lipsesc nici micile initieri erotice: de la descoperirea primelor instincte erotice in preajma Bubei, sora prietenului sau (una dintre cele mai frumoase secvente din carte), pina la prima iubire pentru evreica Ileana (careia ii promite s-o ia intr-o calatorie in jurul lumii cu tractorul) sau prima experienta sexuala ratata si care ii lasa urme la propriu.
Revenind in prezent, divortatul Adrian Loga primeste vizita studentei Kuki care, constrinsa de imprejurari familiale si financiare nefericite, vinde din usa in usa albume de arta. Barbatul o primeste in casa si ii propune s-o plateasca pentru sex. Dezinhibata, volubila, tupeista si versata sexual, dar nicidecum vulgara, fata accepta, mai mult, preia chiar controlul si ii ofera o felatie memorabila. Cind Kuki imbraca halatul Adelinei si i se substituie fiicei absente, sugestia incestului simbolic il irita (saul il excita) pe barbat care se comporta badaran si violent, o trateaza pe fata cu o condescendenta morala improprie, mai mult, o umileste gratuit fortind-o sa-si recunoasca, inutil si nedrept, conditia de curva: „sint o cirpa pentru sters sperma barbatilor. sint doar citeva gauri in care sa-si dea drumul“. Cu corpul si orgoliul masculin satisfacute, barbatul realizeaza c-a fost mitocan, isi regreta vorbele si vrea sa se revanseze, numai ca raul a fost facut si fata clacheaza sau se razbuna (pe el, pe sine?) sinucigindu-se in baie unde este descoperita tocmai de Adelina, intoarsa acasa mai devreme.
Singuratatea „curvei“ de ocazie iese invinsa din confruntarea orala, la propriu si la figurat, cu singuratatea frustrata a barbatului divortat. Scris limpede si cursiv, desi fara pretentii stilistice, cu o structura simplu si bine construita, dar cu un continut oarecum improvizat, alternind povestile comice ale copilariei cu secvente dramatice si erotice, nu toate inspirate, romanul pare ca-si inventeaza o miza pe ultima suta de metri, prin sinuciderea lui Kuki, cu cit mai imprevizibila si mai echivoca, cu atit mai dramatica. Stalin, cu sapa-nainte nu este, asadar, un roman mare, dar este o carte cit se poate de agreabila (ar putea si ar merita sa se vinda bine), oricum mult mai buna decit ce a premiat USR acum citeva saptamini.