De Citit : Cărți

Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură

| 28 iunie

Noua lucrare a lui Andrei Oişteanu, Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură (Polirom, 2016), a fost cea mai bine vândută carte la recent încheiatul tîrg de carte din Bucureşti, BOOKFEST.

Iată ce a declarat scriitorul Mircea Cărtărescu la lansarea acestui volum de 700 de pagini şi 60 de ilustraţii: “Ca antropolog şi istoric al religiilor, Andrei Oişteanu este o personalitate foarte clar conturată în acest moment în cultura română. Însă mi-aş dori să subliniez o altă trăsătură care mă apropie foarte mult de el, anume curiozitatea. O curiozitate nestăpânită, care îmbrăţişează toate aspectele vieţii. Cele mai recente cărţi ale sale, cea consacrată imaginii evreului în cultura română, cea dedicată narcoticelor in cultura română şi cea dedicată sexualităţii, reprezintă o culminare a acestei curiozităţi intelectuale deosebite, pentru care îl apreciez atât de mult pe Andrei. Este de mirare că o asemenea carte, despre sexualitate, nu s-a scris mai devreme. Este de mirare că cercetatorii din domeniul cultural nu au abordat până acum mai des si mai amplu acest subiect. Cartea lui Andrei Oişteanu are drept nucleu faimoasa problematică a lui ius primae noctis. De aici a pornit autorul cu analiza sa. Şi acesta este unul dintre punctele cele mai interesante ale cărţii. De aici, de la „dreptul“ bărbatului, „dreptul“ masculului alpha de a poseda toate femelele din fieful sau, porneşte analiza despre sexualitate şi, de fapt, despre servitutea sexuala, despre imperialismul sexual al unui gen, al unui sex, impotriva celuilalt. Nu este vorba doar despre o carte de analiză, ci este şi o crestomaţie, o culegere de spuse de toate felurile. Îi mulţumesc lui Andrei pentru această carte, din care am invăţat foarte multe, şi sunt convins că ea va fi un bestseller. Iar asta nu doar pentru că sexul vinde, ci mai cu seamă pentru calităţile sale de analist si de învăţat.”

Comandă online de la Polirom.ro