Viorel Motoc a scris o recenzie la romanul Jucand cu destinul, de Cornel Dinu si aparut la Editura Minerva.
Multe se pot spune despre Cornel Dinu, dar mai putin ca n-ar fi un personaj. A venit, iata, vremea ca personajul sa devina erou si antrenor principal in al doilea volum al unei carti denumite, cam bizar, „roman autobiografic“. Nelamurit in privinta postului pe care evolueaza (romancier sau memorialist?), autorul manifesta totusi cateva certe calitati. Are talent de povestitor si gura bogata de Targoviste, ca doar acolo s-a nascut.
Spre deosebire de concitadinii lui, calofilii prozatori din Scoala de la Targoviste (Mircea Horia Simionescu, Costache Olareanu sau Radu Petrescu), n-are insa rafinament stilistic si se mai poticneste pe la intorsaturile frazei. Desi trage cu ochiul la scriitura nasului sau Fanus Neagu, se plaseaza la mare distanta de sintaxa luxurianta si exuberanta lexicala ce l-au facut celebru pe acesta, inainte de a esua intr-un manierism steril. Cu toate minusurile literare si-n ciuda unor la fel de numeroase digresiuni istorico-filosofice, cartea lui Cornel Dinu nu-i deloc lipsita de interes. Uneori chiar te prinde. Cel poreclit candva Cotonogarel si supranumit acum Mister dovedeste ca are simt de observatie si aptitudinea de a evoca diverse momente din trecutul relativ recent: betii antologice in compania scriitorilor, hotii memorabile de-ale conducatorilor din fotbal, aventuri cu colonei si generali. Lasand suspendate judecatile morale, ar mai fi de retinut tabloul imbelsugatelor mese de la Interne in tovarasia unor d’alde Postelnicu, Homosteanu, Mot, Plesita, Stamatoiu si, foarte rar, Nuta. Sau episoadele de roman militisto-securist, in care autorul insusi plimba niste misterioase genti din piele – cu cifru – facute la Sibiu, ajungand sa spioneze adversarii occidentali ai lui Dinamo sub protectia unui si mai misterios „Dan“. Ca sa nu mai vorbim despre fazele de la Revolutie, mai ales aceea cu doamna Nina Iliescu in rol de Ana Ipatescu, strigandu-i sotului: „Ionele, orice, numai sa nu vina rusii!“…
Deci ar fi ceva de citit. Din pacate, eruditia ii joaca uneori feste poliglotului si-l impinge la transcrieri fanteziste, cum ar fi: airoport (p. 65), Roosvelt (p. 83), maguis, messieur (p. 183), Saint Ettien (p. 184). Si altele. Corect era aéroport, Roosevelt, maquis, monsieur, Saint-Étienne. S.a.m.d. Donc, nu se zice „Qui a buvé, bouvá“ (p. 130), ci „Qui a bu, boira“. E ca si cum ai scrie „Ti-au interzis sa nu mai bei“ (p. 129), in loc de „Ti-au interzis sa mai bei“. Desi, la o adica, parca e mai misto prima recomandare… Cu speranta ca aceste mici si numeroase scapari vor fi remediate la reluarea romanului sau macar in returul volumului, ii uram domnului Mister un calduros „Hai noroc“ in cariera de scriitor, convinsi ca va ramane asa cum il stim: Caine pana la carte!
Cornel Dinu
Jucand cu destinul
Editura Minerva, 2008
Un scriitor din Scoala de Fotbal de la Tirgoviste
Viorel Motoc, Academia Catavencu, 25 februarie 2009