Iluzii optice si literare este o recenzie de Florin Iaru la romanul Salman Rushdie – "Seducatoarea din Florenta", traducere de Dana Craciun, Editura Polirom, 2009.
Cel mai mare dusman al unui scriitor e propria notorietate. Cu cat e mai celebru (si mai talentat), cu atat gloria il va obliga sa se lepede mai repede si de originalitate, si de propriul talent. Pentru ca, paradoxal, publicul doreste sa reciteasca aceeasi carte, intr-o noua prezentare. Iar editurile, sa castige o caruta de bani, insa foarte repede. Salman Rushdie nu face exceptie: talent cu gramada, placerea povestii, imaginatia ca o corabie-fantoma. Toate calitatile ii indreptatesc pe cititori sa astepte productii pe banda rulanta, iar pe maniacii capodoperelor – sa se indeparteze treptat, intristati, de Rushdie.
De aceea, nu putea fi bucurie mai mare decat redescoperirea, in "Seducatoarea din Florenta", a pasiunii care l-a facut celebru odinioara, alaturi de o poveste si aiuritoare, si foarte bine spusa. Imparatul Akbar cel Mare (ironia tautologica a scriitorului nu-l cruta pe cel mai viteaz, mai intelept, mai celebru, mai potent, mai artist si mai sfant dintre imparatii Indiei – akbar insemnand, evident, cel mare!) are o iubita imaginara. Desi imaginara, ea il satisface mai iscusit decat toate femeile haremului. Ei i se inchina sfetnicii, de vrerea ei asculta spionii si razboinicii, orasul intreg e in asteptarea poruncilor ei. Ea nu exista fizic, dar e gelozita de harem si impotriva ei se tes intrigile criminale ale palatului. Atunci cand arma nu o poate rapune, lingusirea ii ia locul.
Jalalludin Muhammad (Akbar) stie tot si pedepseste sau iarta tot. Intr-o astfel de lume perfecta, penduland intre iluzie si speranta, poposeste ambasadorul Angliei. Dar e el cu adevarat ambasadorul reginei-fecioare? Desi imparatul stie si isi stapaneste cu ochii inchisi lumea, mesagerul unei civilizatii neintelese il rasuceste ca pe o manusa… Imparatul devine in cateva vorbe de o naivitate induiosatoare.
Inchipuiti-va acum ca asta e numai introducerea in poveste. Ca eroina cartii nici nu poate fi banuita, daramite descifrata. Ca ambasadorul are visuri de marire si o origine foarte misterioasa. Ca imparatul tocmai se scutura de vraja femeii perfecte pe care el insusi a creat-o, pentru a crea filosofia si teologia perfecte. Asta e doar inceputul: Salman Rushdie in forma maxima, iar placerea de a citi povesti, ca la inceputuri. Poate cu un bemol, atunci cand e vorba de lumea europeana. Dar sa nu fim nazurosi, pana si-n soare sant pete!