Locuri : Food

URBANESC

Iti place Bucurestiul?
Noua ne place Bucurestiul, ni l-am asumat asa cum e el: eclectic, cu o evolutie nelineara, cu registre multiple dintre care unul tot ti se potriveste, batran dar nu incremenit, inca destul de agil cat sa te surprinda.
Am descoperit o atitudine, un mod de a trai orasul cu drag si stil. L-am numit urbanesc│arta + stil urban. Un stil alimentar cu o bucatarie contemporana, de oras, un stil cultural cu expozitii, vernisaje si ateliere de lucru, un stil estetic cu obiecte de design de autor, accesorii vestimentare si accesorii de casa. Si nu in ultimul rand un stil in care copilul urban isi gaseste si el loc.
Le-am adunat pe toate intr-o casa de Bucuresti vechi pe care am interpretat-o contemporan, intr-un spatiu chic, luminos si senin, un spatiu deschis pentru arta, cultura si design, un loc cu mancare buna, mai buna decat acasa, un loc unde poti merge cu copiii fara ca ei sa se plictiseasca.
In centrul Bucurestiului o tesatura citadina cu restaurant, cafenea, concept store, spatiu de evenimente culturale si loc de joaca pentru copii. Un spatiu viu ca orasul. Ca Bucurestiul nostru.
urbanesc │arta + stil urban