Evenimente : Teatru

Cinci femei de tranziţie

Cinci femei de tranziţie, de Rodica Popescu Bitanescu, marti 2 mai 2017, de la ora 20:00, la Teatrul National I. L. Caragiale, Sala Atelier

Regia: Rodica Popescu Bitanescu.                                                                                                                                       Costume: Zina Dumitrescu.                                                                                                                                                        Decor: Ioana Diana.

Cu: Rodica Popescu Bitanescu, Magdalena Cernat, Tania Popa, Iuliana Calinescu, Giliola Motoi, Vivian Alivizache.
Durata: 1h 30 fara pauza.

Cinci remarcabile actriţe ne descoperă cu har, haz şi sensibilitate, tipologia feminină de ieri, de azi şi de mâine: femeia de tranziţie.
Dialoguri simple şi adevărate, conflicte omeneşti, întrebări existenţiale şi destăinuri tulburătoare, ca între prietene, la o şuetă. Un evantai multicolor de stări şi sentimente, într-un party al revelaţiilor.

Taine, frustrări, suferinţe ni se dezvăluie treptat, în timpul unei petreceri prilejuită de ziua de naştere a gazdei, la care un păhărel de pălincă „dezleagă” limbile şi îndeamnă la mărturisiri, unele triste, altele purtând o încărcătură de umor amar.

„Fiecare dintre interpretele amintite construieşte un portret uman credibil, toate laolaltă alcătuind o tipologie a femeilor din perioada prelungitei noastre tranziţii. Prospeţimea jocului, firescul dialogului, situaţiile de viaţă recognoscibile sunt şi secretul succesului acestui spectacol, de la care publicul nu pleacă fără să mediteze la dramele şi bucuriile existenţei. Va fi, cu siguranţă, un spectacol de serie lungă.”     Eugen Comărnescu, Cronica Română.

„Atât gazda cât şi invitatele sale atacă, în replici acide, cam tot ce stârneşte comentarii critice în ultima vreme: succesul în afaceri al şmecherilor, cameleonismul politicienilor, insuportabila vulgaritate promovată în mass-media, decăderea învăţământului, standardizarea ţinutei şi a limbajului după model american (prin contrast cu anii ’50, când modelul era rusesc). (…) Adevărurile dure revelate în duelul verbal nu sunt însă rostite cu acea jubilaţie a catastrofei, de care suferă unii contemporani de-ai noştri. Finalul lasă loc pentru speranţă şi pentru reconciliere, ceea ce face să crească şarmul piesei în faţa spectatorilor”.     Dana Duma, Ecart.