Evenimente : Teatru

CAROUSEL

CAROUSEL, duminica, 22 octombrie 2017, de la ora 19:00, la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei.

Adaptare de Andrei Şerban şi Daniela Dima după piesa LILIOM de Ferenc Molnar şi filmul cu acelaşi titlu de Fritz Lang.

Direcţia de scenă: ANDREI ŞERBAN;
Decor: arh. OCTAVIAN NECULAI;
Costume: LIA MANŢOC;
Acompaniament muzical, compus şi interpretat de RAUL KUSAK.
Dramaturg şi regizor asociat: DANIELA DIMA
Lumini: ALEXANDRU DARIE şi ANDREI ŞERBAN
Coregrafia cântecelor : ARCADIE RUSU
Fotografii: MIHAELA MARIN
Grafică: arh. OCTAVIAN NECULAI
Asistent regie: CRISTINA BILCIU
Asistent secund: RĂZVANA CERNAT
Asistent decor: VLADIMIR IUGANU
Asistent costume: NICOLETA CÂRNU
Efecte de magie: MARIUS DRĂGUŞ

Andrei Şerban: Convingerea mea e că teatrul oferă posibilitatea să avem o experiență comună cu spectatorii din care să ieșim cu toții împrospătați, hrăniți cu impresii pe care fiecare le asimilează în felul său.  Văd teatrul ca pe o aventură care include toate aspectele vieții, de la simplul divertisment la supranatural, de la gestul cotidian la invizibilul care devine transparent. Când privim știrile la televizor sau pe net, ne umplem de frustrare ori de   confuzie, de furie sau teamă, dar la teatru avem uneori șansa de a depăși aceste stări și de a ieși de acolo mai curajoși, mai puternici și încrezători că putem face față vieții. Îmi amintesc de acest lucru ( pe care l-am auzit des de la Peter Brook), de câte ori încep un nou spectacol.

Musicalul nostru original, Car(o)usel, bazat în primul rând pe piesa Liliom, scrisă la Budapesta în 1909 de Ferenc Molnar, ar putea fi văzut ca politic incorect dintr-o perspectivă feministă. Cum poate Iulia să considere palma primită de la Liliom ca pe o mângâiere și să-l iubească demn și în tăcere?! Molnar, ca orice autor bun, nu își impune propria lui viziune asupra lumii. În piesă sunt puncte de vedere diferite, uneori contradictorii: ele reflectă realitatea vieții însăși, filtrată prin personajele piesei. Molnar a învățat de la Shakespeare să facă teatru cu o libertate absolută. El știe să treacă de la un moment tragic, dureros și profund la o glumă piperată, de la satira socială plină de sarcasm și ironie la lirism și dragoste pasională, de la expresia grosolană la una de o sensibilitate fină, de la aluzii sexuale la mister și metafizică. Personajele se află cu adevărat între pământ și cer, împinse de circumstanțe să găsească forța vitală pentru a trăi conform ideii lor de respect și demnitate umană, iar umorul le salvează mereu în fața tristeții, disperării și negativității. E remarcabilă transcendența acestor ființe marginalizate din motive sociale, economice, culturale. Deși sunt împinse la periferia lumii, acolo unde nu există nici educație, nici protecție, unde nicio realizare nu pare posibilă —  în consecință, limbajul lor este atât de primitiv și de rudimentar încât nici nu reușesc să-și exprime sentimentele —  totuși chiar acolo o poveste de dragoste adevărată și pură poate să se înfiripe și asta exprimă credința autorului că miracolul uman e oricând posibil. Liliom reacționează des prin acte paradoxale, care aparent contrazic ceea ce simte sau ce gândește. Exemplul major: când nu se simte la înălțimea dragostei pe care i-o oferă Iulia, în loc s-o mângâie, o lovește. Dar Molnar ne face să intuim în acest punct delicat că mâna care lovește, ar vrea de fapt să mângâie. Intenția mea dintodeauna de a nu deveni “prizonier” al unui stil rigid de a face teatru m-a împins spre a căuta inspirație și în alte medii în care a fost transpusă piesa lui Molnar. Împreună cu Daniela Dima, colaboratoarea mea constantă, am făcut o adaptare pornind nu doar de la piesă, ci și de la filmul cu același titlu al lui Fritz Lang și, într-o mică măsură, de la acela al lui Richard Borzage (mai puțin cunoscut și împlinit), creând în final o formă nouă, în care deseori personajele se exprimă prin cântec și dans, dar total diferită de celebrul musical Carousel de pe Broadway, care a transportat povestea lui Molnar într-o feerie pur americană. În filmul lui Lang, Antonin Artaud juca un misterios Ascuțitor de cuțite, personaj pe care l-am preluat. Scenariul nostru contrabalansează duritatea subiectului cu o tramă aparent ușoară, fluidă, cu accente naive, incluzând șlagăre italienești cu iz fermecător și lejer, care comunică în același timp o tristețe, o melancolie și chiar o suferință care nu e specifică unei colectivităti, ci universal valabilă. Trupa cu care am creat spectacolul e formată în jurul unui nucleu cu care am lucrat constant în ultimul timp, avându-l în centru pe prietenul meu Vlad Ivanov. Colaborarea cu acest grup special e o adevărată bucurie, pentru că s-a creat o formă de telepatie colectivă care corespunde ideii că teatrul e un organism viu şi complex, în care respirăm și acționăm interdependent.

Car(o)usel e, dupa Lear-a, Ivanov si Omul cel Bun din Seciuan, al patrulea spectacol pe care îl realizez pe scenele Teatrului Bulandra, la invitația generoasă a lui Ducu Darie, care de peste un deceniu e responsabil, într-un mod dinamic și creativ, de înnoirea și revitalizarea, atât de necesare oricărei instituții de artă. Mă bucur și am emoții să revin iarăși aici, în Sala Izvor, după aproape o jumatate de secol de la debutul meu cu Iulius Cezar.  Puntea “istorică” peste spectatori, inspirată din teatrul kabuki, construită pe vremuri de Liviu Ciulei special pentru scandalosul meu spectacol de debut cu Cezar în stil japonez, a fost acum reinstalată,  de arhitect Puiu Neculai pentru noul spectacol, ca un omagiu adus in memoriam lui Ciulei, cel care a avut încrederea să mă invite să regizez la celebrul Teatru Bulandra pe când eram încă student. Actul teatral e prin definiție viu. Cred că venim la teatru ca să fim atinși. Pentru a intra în contact cu o altă realitate. Prezența umană se deschide spre altceva, o altă dimensiune; în anumite momente de grație, când suntem cu adevărat implicați,  putem simți în mod concret acel curent invizibil care ne traversează. Pentru câteva clipe nu mai suntem dezbinați; nu ne mai simțim singuri. Bun venit la CAR(O)USEL !