Evenimente : Teatru

Bărbații sunt de pe Marte

Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus, miercuri 7 iunie 2017, de la ora 20:00, la Godot Cafe Teatru.

Regia: Doina Antohi.
Cu: Mirela Zeța, Andreea Grămoșteanu, Ioana Barbu, Andreea Mateiu, Doina Antohi, Constantin Diță, Alexandru Conovaru, Andrei Mateiu, Pavel Bârsan și Șerban Gomoi.
Producție Godot Café-Teatru & Drama for the Masses.

O producție Drama for the Masses și Godot Café-Teatru.

“Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus” este cel mai nou spectacol Drama for the Masses. Premiera a avut loc pe 28 și 29 martie 2011, la Café-Teatrul Godot.

Nu, nu este o dramatizare după cartea cu același nume a psihologului John Gray. Am preluat strict titlul, iar spectacolul se vrea mai degrabă un contraargument la acest enunț.

Nu, nu suntem de pe planete diferite, suntem de pe aceeași planetă, dar diferiți, bărbați sau femei, albi sau negri, gay sau hetero, însă cu aceleași nevoi esențiale, de a fi iubiți, încurajați și apreciați necondiționat.

Cei 10 actori care alcătuiesc distribuția (5 fete și 5 băieți) trec, fiecare, prin câte 3 – 4 roluri; schimbă personajul, schimbă situația, schimbă costumul și schimbă cuplul, dar problematica de fond rămâne aceeași. Întâlnirile sunt, de cele mai multe ori, ratate, pentru că oamenii acționează conform cu ceea ce vor, lucru mai întotdeauna în contradicție cu ceea ce au nevoie. Când, în sfârșit, se conectează, tot nu avem vreo certitudine că relația va funcționa.

Spectacolul este construit cronologic, urmând vârstele cuplului – copilărie și primele semne ale interesului pentru sexul opus, adolescența și prima experiență sexuală, primele întâlniri, “oarbe”, întâlnirile mature cu problematica lor atât de complexă cum ar fi orientarea sexuală, găsirea, în cele din urmă, a partenerului aparent potrivit, nunta, căsnicia, moartea.
Cuplurile se întâlnesc sau nu, se fac și se desfac, dar singurii care se conectează real în tot acest nesfârșit dans al împerecherii nu vor fi niciodată împreună.
Textele folosite sunt piese scurte scrise de autori americani contemporani – antologia Laugh Lines.

„Actorii reuniți în echipă pentru acest proiect […] susțin adevărate examene de actorie. […] nu se pot uita aparițiile Mirelei Zeța de nerecunoscut în diverse momente prin nuanțarea jocului cu inteligență aplicată pentru creionarea fiecărui rol. Când e o lesbiană indiană, când o naivă prostuță, când o persoană cu autoritate. Flexibilă în expresie, Ioana Barbu dă consistență fiecărei tipologii ce îi revine, gândește atent rostul cuvântului rostit de personaj. Andreea Samson demonstrează o largă gamă de transpunere în desenul personajelor, se adaptează caracterizării lor cu dezinvoltură și le prezintă fermecător publicului. Își schimbă stilul expresiei motivată interior în funcție de oferta partiturilor atribuite, Pavel Bârsan, un alt actor deosebit al generației tinere. Într-un scheci fără replică, Alexandru Conovaru reușește să atragă atenția asupra prezenței sale, deosebit fiind și în alte scene. Prin mobilitate în diferite roluri se rețin interpretările tinerilor Andrei Mateiu și Șerban Gomoi. […] un final admirabil susținut de Andreea Grămoșteanu și Constantin Diță, subtil moralizator ca text prin rezumarea etapelor existenței unui cuplu […] Cu toții sunt talente, profesioniști ambițioși care s-au implicat într-un proiect dificil și au vrut să suplinească absența contribuției unui regizor.

“Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus” este un spectacol ce trebuie vizionat, amuzant în multe secvențe, atractiv prin distribuție.”  Ileana Lucaciu – ileanalucaciu.blogspot.com

Durata: 2h (cu pauză).
Preț bilet: 40 lei.