Evenimente : Spectacole

Clasic e fantastic – Copilaria lui Vivaldi

Clasic e fantastic – Copilaria lui Vivaldi, miercuri 22 martie 2017, de la ora 18:00, la Teatrul Odeon, Sala Studio.

Teatrul Odeon şi Asociaţia Clasic e fantastic, vă invită la cel de-al doilea spectacol din seria Clasic e fantastic – Copilăria marilor muzicieni.
Proiectul educativ prin şi pentru muzică adresat copiilor, continuă cu spectacolul Copilaria lui Vivaldi.

Concepţie şi construcţie păpuşi: Aurelia Olteanu,
Regia: Monica Ciută,
Scenariul: Emanuel Ciocu,
Scenografia: Sânziana Tarţa,
Consultant de specialitate: Cristina Sârbu
Cu: Alin Olteanu, Monica Ciută, Sânziana Tarţa, Irina Sârbu, Aurelia Olteanu şi Monica Kurutz (vioară)

Clasic e fantastic – Copilăria marilor muzicieni este un proiect compus din cinci spectacole de teatru şi muzică ce se adresează copiilor între 4 şi 10 ani.

Povestea spune că doi şoricei Sică şi Rică au trăit, pe rând, în vioara lui Antonio Vivaldi, în orga lui Johann Sebastian Bach, în biblioteca lui Wolfgang Amadeus Mozart, în clavecinul lui Ludwig van Beethoven, în pianul lui Frédérik Chopin…

Dornici să călătorească, Sică şi Rică au intrat pe ascuns într-o valiză şi… au ajuns în Italia, la Veneţia. Situat în nord-estul Italiei, unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume aşezat pe 118 insuliţe legate prin canale şi poduri, Veneţia este construit practic pe apă, palatele ei minunate se sprijină pe piloni de lemn iar transportul de oameni şi mărfuri se desfăşoară tot pe apă. Apă, multă apă – imaginea aceasta îi sperie pe cei doi şoricei călători. Teama lor însă dispare ca prin farmec atunci când descoperă că au ajuns într-o casă plină de muzică şi îl cunosc pe micuţul Antonio Vivaldi, un băieţel simpatic, cu părul roşu, un violonist minunat şi un compozitor plin de idei care îi atrage imediat în jocul lui „de-a muzica” explicându-le cum sunetele pot vorbi, pot povesti şi pot descrie frumuseţile celor patru anotimpuri, Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna.

Preţul biletelor: adulţi 21,20 lei; copii 12,72 lei.
Durata: 1h 10 min.