Evenimente : Festivaluri

Festivalul RadiRo

Festivalul RadiRo, are loc in perioada, vineri, 23 septembrie 2016, de la ora 19:00, pana sambata, 1 octombrie 2016, la Sala Radio.

Program:

Orchestra Simfonica din Shenzhen, Lin Daye, Zhang Zuo, Gabri, vineri, 23 septembrie 2016, de la ora 19:00, la Sala Radio.

Orchestra Simfonica Radio din Norvegia – Miguel Harth – Bedoya, sambata 24 si duminica 25 septembrie 2016, de la ora 19:00, la Sala Radio.

Orchestra Nationala Radio – Cristian Macelaru – Razvan Suma, luni, 26 septembrie 2016, de la ora 19:00, la Sala Radio.

Orchestra Simfonica Radio MDR din Leipzig – Kristjan Jarvi, marti 27 si miercuri 28 septembrie 2016, de la ora 19:00, la Sala Radio.

Orchestra Simfonica Radio ORF din Viena – Cornelius Meister, joi, 29 septembrie 2016, de la ora 19:00, la Sala Radio.

Orchestra Nationala Radio – Leo Hussain – Alexandru Tomescu, vineri, 30 septembrie 2016, de la ora 19:00, la Sala Radio.

BBC Concert Orchestra – Barry Wordsworth, sambata, 1 octombrie 2016, de la ora 19:00, la Sala Radio.

Șase mari orchestre din Europa şi Asia în nouă concerte la RadiRo – evenimentul muzical al toamnei!

Între 23 septembrie și 1 octombrie 2016, Radio România organizează ediția a III-a a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo, singurul eveniment muzical internațional care își propune, din 2012, la fiecare 2 ani, să aducă în atenție profilul unic și excelența artistică a ansamblurilor simfonice radio din întreaga lume.

În cele 9 zile de Festival vor concerta la Sala Radio 5 ansambluri simfonice care au scris istorie în Europa și, pentru prima dată la RadiRo și la București, o orchestră din China: Orchestra Simfonică din Shenzhen. Aceasta va deschide Festivalul, pe 23 septembrie, cu un concert care îi va avea ca soliști invitați pe pianista Zuo Zhang, premiată la Queen Elizabeth Competition în 2013, considerată astăzi în topul soliștilor internaționali, și pe violonistul român Gabriel Croitoru, care cântă pe celebra vioară Guarneri del Gesù, ce i-a aparținut lui George Enescu.

Va urca pe scena Festivalului Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, care susține în fiecare an concertul oferit cu prilejul decernării Premiului Nobel pentru Pace de la Oslo. Publicul din România va avea bucuria de a asculta live Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig, cea mai veche orchestră radio din Germania, care, sub conducerea dirijorului Kristjan Järvi, prezintă programe de o spectaculoasă diversitate, la granița între diferite genuri muzicale. Kristjan Järvi va fi director de onoare al Festivalului RadiRo 2016, o alegere care vorbește de la sine despre intenția acestei ediții de a provoca frontierele între genurile muzicale și de a aborda un repertoriu transcultural.

Orchestra Simfonică Radio din Viena va aduce la RadiRo 2016 surpriza participării la Festival a celebrului violonist Gidon Kremer, a cărui impresionantă carieră internațională l-a condus, în 2011, la câștigarea, la Veneția, a premiului Una Vita nella Musica, considerat un echivalent al Premiului Nobel în Muzică.

BBC Concert Orchestra, sub bagheta dirijorului Barry Wordsworth, va susține concertul de închidere a Festivalului, pe 1 octombrie. Gazda evenimentului, Orchestra Națională Radio, va susține două concerte la RadiRo, pe 26 și 30 septembrie, avându-i ca protagoniști pe dirijorii Cristian Măcelaru și Leo Hussain, alături de violonistul Alexandru Tomescu și de violoncelistul Răzvan Suma, cu contribuţia Corului Academic Radio şi a Corului de Copii Radio.

Biletele la Festivalul RadiRo 2016 sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru mai multe informații despre programul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo și artiștii invitați vă rugăm să consultați site-ul www.radirofestival.ro.

Bilete abonament: Cat. I – 550 lei; Cat. II- 450 lei; Cat. III – 350 lei.