Evenimente : Festivaluri

Festivalul Enescu 2017 – Mari orchestre ale lumii

Ediția 2017Festivalului Internațional George Enescu (2-24 septembrie) aduce la București și în alte șapte orașe din țară peste 3.000dintre cei mai apreciați artiști străini și români în peste 80 de evenimente. Programul include superstaruri ale muzicii clasice prezente în premieră, un număr de 37 de lucrări de George Enescu și muzică contemporană.

Cu un nou directorat de primă marcă la nivel internațional – Zubin Mehta, Președinte Onorific și Vladimir Jurowski, Director Artistic, în 2017, Festivalul va pune într-o nouă lumină muzica și creația lui George Enescu, precum și muzica clasică. Ca parte a acestui demers, Festivalul va pune tehnologia în serviciul muzicii clasice și al creativității, prezentând lucrări cunoscute, într-o nouă abordare;  va aduce în prim-plan muzica contemporană, invitând pentru prima dată la București pe unii dintre cei mai cunoscuți compozitori ai momentului; va oferi publicului posibilitatea să se bucure de un număr record de lucrări de George Enescu (37) – două dintre acestea fiind în premieră istorică în Festival -, și va acorda matematica la sunetul muzicii,  în interiorul Bucureștiului creativ.Proiecțiile multimedia vor deschide dimensiuni noi în cadrul a trei concerte cu lucrări de o greutate simbolică: Concertul de deschidere al ediției 2017 a Festivalului, cu opera Oedipe de George Enescu în versiune concertantă, în interpretarea London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski și director multimedia fiind regizoarea Carmen Lidia ViduMathis der Maler, director multimediaCarmen Lidia Vidu  şi Damnațiunea lui Faust, avându-l ca director multimedia pe regizorul Petrikă Ionescu.

Festivalul Enescu 2017 – Mari orchestre ale lumii
Programul complet, solistii, dirijorii si repertoriul le gasiti mai jos:
SÂMBĂTĂ 02.09  19:00
 SALA MARE A PALATULUI

LONDON PHILHARMONIC ORCHESTRA

LONDON PHILHARMONIC ORCHESTRA
CORUL FILARMONICII GEORGE ENESCU”
CORUL DE COPII RADIO
Dirijor: VLADIMIR JUROWSKI 
Dirijorul Corului: ION IOSIF PRUNNER
Dirijorul Corului de Copii: VOICU POPESCU 
Director Multimedia: CARMEN LIDIA VIDU
Program: Enescu – „Oedipeˮ
Solişti:
Oedipe – TEDDY TAHU RHODES (bariton)
Tiresias – Sir WILLARD WHITE (bas-bariton)
Creon – CHRISTOPHER PURVES (bariton)
Păstorul – GRAHAM CLARK (tenor)
Marele Preot – MIKHAIL SCHELOMYANSKY (bas)
Phorbas – INSUNG SIM (bas)
Străjerul – ALBERT DOHMEN (bas)
Teseu – BORIS PINKHASOVICH (bariton)
Laios – MARIUS  VLAD BUDOIU (tenor)
Iocasta – RUXANDRA DONOSE (mezzosoprană)
Sfinxul – ILDIKÓ KOMLÓSI (mezzosoprană)
Antigona – GABRIELA IŞTOC (soprană)
Meropa – DameFELICITY PALMER (contraalto)

 DUMINICĂ 03.09  19:30
 SALA MARE A PALATULUI

LONDON PHILHARMONIC ORCHESTRA

LONDON PHILHARMONIC ORCHESTRA
Dirijor: VLADIMIR JUROWSKI 
Solist: CHRISTIAN TETZLAFF – vioară
Program:
Wagner – Preludiu la actul al III-lea al operei „Tristan și Isoldaˮ
Berg – Concertul pentru vioară şi orchestră
Șostakovici – Simfonia nr. 15 în La Major op. 141

 

 

 LUNI 04.09  20:00
 SALA MARE A PALATULUI

RUSSIAN NATIONAL ORCHESTRA

RUSSIAN NATIONAL ORCHESTRA 
CORUL ACADEMIC RADIO
Dirijor: MIKHAIL PLETNEV
Dirijorul corului: CIPRIAN ȚUȚU
Solist: NIKOLAI LUGANSKY – pian
Program:
Enescu – Poemul “Isis” (1923, aranjament de Pascal Bentoiu, după schițele compozitorului)
Prokofiev – Concertul pentru pian şi orchestră nr. 3 în Do Major op. 26
Prokofiev – Simfonia nr. 6 în mi bemol minor op. 111

 

 

 MARŢI 05.09  20:00
 SALA MARE A PALATULUI

RUSSIAN NATIONAL ORCHESTRA

RUSSIAN NATIONAL ORCHESTRA 
Dirijor: HORIA ANDREESCU 
Solist: VADIM REPIN – vioară
Program:
Ginastera – Suita „Estancia”. Patru dansuri op. 8a
Enescu – Aria şi Scherzino pentru vioară şi orchestră
Sir James MacMillan – Concertul pentru vioară şi orchestră (primă audiție românească) (2009)
Ceaikovski – Simfonia nr. 5 în mi minor op. 64

 MIERCURI 06.09  20:00
 SALA MARE A PALATULUI

ORCHESTRA ROMÂNĂ DE TINERET și CORUL FILARMONICII GEORGE ENESCU

ORCHESTRA ROMÂNĂ DE TINERET 
CORUL FILARMONICII GEORGE ENESCU
Dirijor: DOMINGO HINDOYAN
Dirijorul Corului: ION IOSIF PRUNNER
Program:
Beethoven – Concertul pentru pian și orchestră nr. 1 în Do Major op. 15
Solist: SERGIO TIEMPO – pian
Beethoven – Simfonia nr. 9 în re minor op. 125
Soliști:
ANNA SAMUIL (soprană)
ROXANA CONSTANTINESCU (mezzosoprană)
TEODOR ILINCĂI (tenor)
DANIEL BOAZ (bariton)

 

 JOI 07.09  19:30
 SALA MARE A PALATULUI

PITTSBURGH SYMPHONY ORCHESTRA

PITTSBURGH SYMPHONY ORCHESTRA 
Dirijor: MANFRED HONECK
Solist: MATTHIAS GOERNE (bariton)
Program:
Mahler – „Knaben Wunderhorn”
Ceaikovski – Simfonia nr. 6 in si minor op. 74 “Patetica”

 VINERI 08.09  19:30
 SALA MARE A PALATULUI

PITTSBURGH SYMPHONY ORCHESTRA

PITTSBURGH SYMPHONY ORCHESTRA 
CORUL FILARMONICII GEORGE ENESCU
Dirijor: MANFRED HONECK
Dirijorul Corului: ION IOSIF PRUNNER
Solist: ANNE SOPHIE MUTTER – vioară
Program:
Enescu – Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc în La Major op. 32
Dvořák – Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor op. 53
Mahler – Simfonia nr. 1 în Re Major

 SÂMBĂTĂ 09.09  19:30
 SALA MARE A PALATULUI

MUNCHNER PHILHARMONIC

MUNCHNER PHILHARMONIC
Dirijor: VALERY GERGIEV 
Solist: DANIIL TRIFONOV – pian
Program:
Ravel – “Pavane pour une infante defunte”
Rahmaninov – Concertul pentru pian şi orchestră nr. 4 în sol minor op. 40
Bruckner – Simfonia nr. 4 în Mi bemol Major “Romantica” (WAB 104)

 
DUMINICĂ 10.09  19:30
 SALA MARE A PALATULUI

MÜNCHNER PHILHARMONIKER

Dirijor: VALERY GERGIEV 
Solist: ANDREI IONIȚĂ – violoncel (Laureat al Concursului Internațional Ceaikovski, 2015)
Program:
Enescu – Simfonia nr. 1 în Mi bemol Major op. 13
Saint-Saëns – Concertul pentru violoncel nr. 1 în la minor op. 33
Rimski-Korsakov – Suita simfonică op. 35 „Sheherazade”

 LUNI 11.09  20:00
 SALA MARE A PALATULUI

ROYAL PHILHARMONIC ORCHESTRA

ROYAL PHILHARMONIC ORCHESTRA
Dirijor: CHARLES DUTOIT
Solist: FRANK PETER ZIMMERMANN – vioară
Program:
Beethoven – Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major op. 61
Ravel – „Pavane pour une infante défunte”
Stravinsky – „Petruska”. Balet burlesc în patru scene „Târgul de la Shrovetide”, „Camera Petruşkăi”, „Camera Maurului”, „Târgul de la Shrovetide (Spre seară)”

 

 

 MARŢI 12.09  20:00
 SALA MARE A PALATULUI

ROYAL PHILHARMONIC ORCHESTRA

ROYAL PHILHARMONIC ORCHESTRA 
Dirijor: CHARLES DUTOIT
Solist: MARTHA ARGERICH – pian
Program:
Enescu – „Rapsodia Română” nr. 1 în La Major op. 11
Ravel – Concertul pentru pian în Sol Major
Debussy – „La Mer” („De l’aube à midi sur la mer „, „Jeux de vagues”, „Dialogue du vent et de la mer”)
Ravel – “Bolero”

 
MIERCURI 13.09  20:00
 SALA MARE A PALATULUI

ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO

ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO 
CORUL ACADEMIC RADIO
Dirijor: LAWRENCE FOSTER
Dirijorul Corului: CIPRIAN ȚUȚU
Program: Hindemith – Opera „Mathis der Maler” (variantă concertantă)
Solişti:
Albrecht von Brandenburg – TORSTEN KERL (tenor)
Contesa Helfenstein – STELLA GREGORIAN (contralto)
Hans Schwalb – NORBERT ERNST (tenor)
Regina – KATERINA TRETYAKOVA (soprană)
Lorenz von Pommersfelden – MARTIN SNELL (bas)
Riedinger – FALK STRUCKMANN (bas)
Ursula – BRITIGGET PINTER  (soprană)
Mathis – LESTER LYNCH (bariton)
Sylvester von Schaumberg – COSMIN  IFRIM (tenor)
Truchsess von Waldburg – BALINT SZABO (bas)
Wolfgang Capito – PETER GALLIARD (tenor)

 
JOI 14.09  19:30
 SALA MARE A PALATULUI

SCALA DI MILANO

SCALA DI MILANO
Dirijor: RICCARDO CHAILLY
Solist: DAVID GARRETT – vioară
Program:
Ceaikovski – Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major op. 35
Șostakovici – Simfonia nr. 12 „Anul 1917” în re minor op. 112

 
VINERI 15.09  19:30
 SALA MARE A PALATULUI

SCALA DI MILANO

SCALLA DI MILANO
Dirijor: RICCARDO CHAILLY 
Solist: JULIAN RACHLIN – violă
Program:
Enescu – Rapsodia nr. 2 în Re Major op. 11
Bartók – Concertul pentru violă şi orchestră Sz. 120 BB 128
Respighi – „Fontane di Roma” („La fontana di Valle Giulia”, „La fontana del Tritone al mattino”, „La fontana di Trevi, „La fontana di Villa Medici al tramonto)
Respighi – „Pini di Roma” („I pini di Villa Borghese”, „Pini presso una catacomba”, „I pini del Gianicolo”, „I pini della Via Appia”)

 
SÂMBĂTĂ 16.09  19:30
 SALA MARE A PALATULUI

ISRAEL PHILHARMONIC ORCHESTRA

ISRAEL PHILHARMONIC ORCHESTRA 
Dirijor: ZUBIN MEHTA
Solist: KATHIA BUNIATISHVILI – pian
Program:
Schumann – Concertul pentru pian şi orchestră în la minor op. 54
Strauss – Simfonia Domestica op. 53

 

 

 DUMINICĂ 17.09  19:30
 SALA MARE A PALATULUI

ISRAEL PHILHARMONIC ORCHESTRA

ISRAEL PHILHARMONIC ORCHESTRA 
Dirijor: ZUBIN MEHTA
Solist: LEONIDAS KAVAKOS – vioară
Program:
Enescu – „Voix de la nature”
Korngold – Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major op. 35
Schubert – Simfonia nr. 9 (7) în Do Major D 944 „Marea simfonie”

 LUNI 18.09  20:00
 SALA MARE A PALATULUI

ORCHESTRE NATIONAL DE FRANCE

ORCHESTRE NATIONAL DE FRANCE
Dirijor: CHRISTOPH ESCHENBACH
Solist: THOMAS HAMPSON (baritone)
Program:
Mahler – „Rückert Lieder”
„Blicke mir nicht in die Lieder!” (Do not look at my songs!)
„Ich atmet’ einen linden Duft” (I breathed a gentle fragrance)
„Ich bin der Welt abhanden gekommen” (I am lost to the world)
„Um Mitternacht” (At midnight)
„Liebst du um Schönheit” (If you love for beauty)
Mahler – Simfonia nr. 5 în do diez minor

 MARŢI 19.09  20:00
 SALA MARE A PALATULUI

ORCHESTRE NATIONAL DE FRANCE

ORCHESTRE NATIONAL DE FRANCE
Dirijor: CHRISTOPH ESCHENBACH
Solist: TRULS MØRK – violoncel
Program:
Wagner – Uvertura operei “Tannhäuser”
Enescu – Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră în si minor op. 8
Brahms – Simfonia nr. 1 în do minor op. 68

 MIERCURI 20.09  20:00
 SALA MARE A PALATULUI

CORUL ȘI ORCHESTRA FILARMONICII GEORGE ENESCU

CORUL ȘI ORCHESTRA FILARMONICII GEORGE ENESCU 
Dirijor: JOHN NELSON
Dirijorul Corului: ION IOSIF PRUNNER
Director Multimedia: PETRIKĂ IONESCU
Program: Berlioz – „La Damnation de Faust”
Soliști:
Marguerite – CLEMENTINE MARGAINE (mezzosoprană)
Faust – JEAN FRANÇOIS BORRASS (tenor)
Méphistophélès – NICOLAS TESTÈ (bass)
Brander – ȘERBAN VASILE (bariton)

 JOI 21.09  19:30
 SALA MARE A PALATULUI

ORCHESTRA E CORO DELL’ ACCADEMIA NAZIONALE DI SANTA CECILIA

ORCHESTRA E CORO DELL’ ACCADEMIA NAZIONALE DI SANTA CECILIA
Dirijor: ANTONIO PAPPANO
Dirijorul Corului: CIRO VISCO 
Solist: BEATRICE RANA – pian
Program:
Ceaikovski – Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1 în si bemol minor op. 23
Enescu – Simfonia nr. 3 în Do Major op. 21

 VINERI 22.09  19:30
 SALA MARE A PALATULUI

ORCHESTRA E CORO DELL’ ACCADEMIA NAZIONALE DI SANTA CECILIA

ORCHESTRA E CORO DELL’ ACCADEMIA NAZIONALE DI SANTA CECILIA
Dirijor: ANTONIO PAPPANO
Dirijorul Corului: CIRO VISCO
Soliști:
RACHEL WILLIS-SORENSEN (soprană)
OKKA VON DER DAMERAU (mezzosoprană)
Program: Mahler – Simfonia Nr.2 (Simfonia învierii)

 SÂMBĂTĂ 23.09  19:30
 SALA MARE A PALATULUI

ROYAL CONCERTGEBOUW ORCHESTRA AMSTERDAM

ROYAL CONCERTGEBOUW ORCHESTRA AMSTERDAM
Dirijor: DANIELE GATTI
Solist: CHEN REISS (soprană)
Program:
Haydn – Simfonia nr. 82 “Ursul” în Do Major Hob I:82
Mahler – Simfonia nr. 4

 DUMINICĂ 24.09  19:30
 SALA MARE A PALATULUI

ROYAL CONCERTGEBOUW ORCHESTRA AMSTERDAM

ROYAL CONCERTGEBOUW ORCHESTRA AMSTERDAM
Dirijor: DANIELE GATTI
Solist: LIVIU PRUNARU – vioară
Program:
Beethoven – Uvertura “Egmont” op. 84 (Lucrare prezentată în cadrul programului “Side by Side” împreună cu membrii Orchestrei Naționale de Tineret a României)
Enescu – Capriccio pentru vioară şi orchestră (aranjament de Cornel Țăranu, după schițele compozitorului)
Prokofiev – Simfonia nr. 5 în Si bemol Major op. 100