Evenimente : Expo

Romanian Design Week Classics

Expoziţia Romanian Design Week Classics, va avea loc la Institutul Cultural Român din București, între 20 mai și 8 iulie 2016.

UniCredit Design Trail la Romanian Design Week 2016.

Susținător al Romanian Design Week (RDW) din 2013, UniCredit Bank propune în cadrul ediției de anul acesta un circuit special, care include expozițiile Diploma Selected, Romanian Design Week Classics, INSTALART/ OBIECT/ 004, Assamblage/ Project: Found.Lost.Found și Nopțile Industriilor Creative.

„Este al patrulea an consecutiv de când UniCredit Bank susține Romanian Design Week și este unul dintre proiectele cele mai apropiate ADN-ului nostru de brand”, declară Anca Nuță, First VP, Identity and Communication Director UniCredit Bank România. „Suntem banca industriilor creative și asta de niște ani buni. Am rămas alături de Romanian Design Week pentru că noi credem cu tărie în consecvență. În a gândi și a face lucrurile pe termen lung și nu în a aștepta rezultate peste noapte. Iar acesta este unul dintre mesajele pe care vrem să le dăm spre comunitatea creativă. Că este esențial să ai talent, dar nu este suficient. Ai nevoie de răbdare, de încredere și de muncă pentru a-ți transforma talentul într-o poveste reală de succes. Și de o bancă. În acest sens, ne dorim să fim o punte între mediul de business și industriile creative, să promovăm povești autentice și oamenii din spatele acestora și, împreună cu ei, să ajungem să dezvoltăm o piață sustenbilă de design românesc”, a completat Anca Nuță.

Expoziţia Romanian Design Week Classics, care va avea loc la Institutul Cultural Român din București între 20 mai și 8 iulie, reunește proiecte create de patru designeri pentru cele patru ediții RDW și documentează dezvoltarea tehnicilor și stilului lor de-a lungul anilor. Spre exemplu, Dragoș Motica, care se consideră un optimist și crede că „poate și trebuie să genereze progres”, a fost premiat în 2015 cu aur de către A’Design Award pentru corpul de iluminat intitulat „/” și de alte câteva ori de către Asociația Producătorilor de Mobilă din România pentru alte proiecte. Arhitectura este reprezentată de Atelier Mass, inițiativă apărută din convingerea „că o bună comunicare cu alte domenii este necesară pentru un nivel performant al soluţiilor”, spun arhitecții Atelier Mass, în timp ce Paul Dersidan, care a renunțat la activitatea în publicitate pentru a studia combinațiile tehnicilor analogice și digitale în construirea de fonturi, timbre și benzi desenate, packaging, ilustrație, colaj și pictură, reprezintă categoria graphic design. Designerul vestimentar Ioana Ciolacu este al patrulea participant la „Romanian Design Week Classics”. Absolventă de arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, cât și de Universitatea Națională de Arte București, Ioana explorează relația dintre natura statică a clădirilor și structura fluidă a hainelor, făcând din brandul său o forță creatoare de pret-a-porter recunoscută și premiată pentru estomparea granițeleor dintre masculinitate și feminitate.

Adresă: Aleea Alexandru nr.38 / Program expoziție/26 mai – 8 iulie/L-V 10-17.