Evenimente : Clasic

Concert de Crăciun

Concertul de închidere a anului este susţinut şi în acest an de către câştigătorii Premiului publicului la Festivalul Muzicii Maghiare. Protagoniştii sunt trompetistul Paul Grosar şi pianista Bordos Nagy Csilla. Concertul lor poate fi urmărit pe pagina de facebook/canalul youtube ale Institutului.

Program:
George Enescu: Legendă
Bartók Béla: Dansuri româneşti – selecţiuni
Kodály Zoltán: Meditaţie aupra unei teme de Debussy
Serghei Rahmaninov: Vocalize
Sabin Pautza: Din vise dragi poeme
Donald Hunberger: Believe me, if all those endearing young charms
Adolph Adam: Holy night

Grosar Paul a început studiile muzicale la Liceul de Artă Plugor Sándor din Sfântu Gheorghe, la secția pian. În clasa a VII-a a ales să se mute la secția de alamă, instrumentul trompetă. În prezent este doctorand la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara. A urmat cursuri de măiestrie cu trompetiștii Iancu Văduva, Tarkövi Gábor, Roman Rindberger, Saša Dragović, Theo Wolters, Marco Tampieri. A obținut premii naționale și internaționale, printre care: Premiul I la concursul internațional Ohrid Pearl, Ohrid, Macedonia; Premiul II la International Competition for Trumpet Players, Stara Zagora, Bulgaria. A colaborat cu diferite orchestre din țară printre care: Filarmonica Banatul din Timișoara; Filarmonica de Stat Arad; Filarmonica Mihail Jora din Bacău; Opera Națională Română Timișoara, Filarmonica de Stat Sibiu; Opera VOX; Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara. Este membru al Orchestrelor Naționale de Tineret ca prim trompetist, sub bagheta dirijorilor Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Gabriel Bebeșelea și Cristian Măcelaru. Toate acestea i-au dat posibilitatea de a cânta la festivaluri și concerte în săli importante ale lumii din Olanda, Franța, Austria, Italia, Germania, Turcia, China. A susținut recitaluri de muzică în diferite formaţii. Cu ansamblul de muzică contemporană musikFabrik a concertat în Köln și în Münster, Germania. Ca solist a participat la Festivalul de Muzică Contemporană MERIDIAN – Grădini Sonore | Sonic Gardens.

Bordos Nagy Eszter Csilla a început studiul pianului la Liceul de Artă din Târgu Mureş, la clasa profesoarei Szőnyi Márta. Actualmente este doctorand la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara. A urmat cursuri de măiestrie cu pianiștii Gulyás Márta, Bogányi Gergely, Csíky Boldizsár Jr., Luis Fernando Perez, Jose de Solaun, Guillermo Gonzales, Giorgos Konstantinou, Viniciu Moroianu, Adriana Bera, Dragoș Mihăilescu, Rohmann Imre. A obținut premii la concursuri naționale și internaționale, printre care: Premiul I – Concursul Tinere Talente, Oradea (2005), Premiul I – Concursul internațional de interpretare Music in the world, Roma (2016), Marele Premiu la Concursul Duo Piano, Cluj-Napoca (2016) etc. A susținut recitaluri în țară și în străinătate: Israel, Italia, Norvegia şi Ungaria. A participat ca invitat în diferite formaţii de muzică de cameră la mai multe festivaluri, printre care amintim Festivalul Tiberius Târgu-Mureş (2019) şi Festivalul Internaţional de Muzică Contemporană Timsonia din Timişoara (2018). A susținut concerte cu Filarmonica Banatul din Timişoara (2018), cât şi cu Orchestra simfonică a Filarmonicii din Târgu Mureș şi a interpretat în primă audiţie absolută piesa contemporană compusă de Şerban Marcu „Acteon”, pentru două piane si orchestră, alături de Evelin Belcea (2017). Cu o bursă obţinută din partea Fundației Communitas a susţinut în anii 2016-2017 numeroase recitaluri care aveau în program opusuri ale compozitorilor maghiari. În anul universitar 2017/2018 a studiat, cu bursă Erasmus, la Academia de Muzică din Szeged.