Evenimente : Concursuri

Concursul de Dramaturgie “100, 1000, un million de povesti” – editia a V-a – 2011

Teatrul Ion Creanga, impreuna cu Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, sectia Dramaturgie si critica teatrala, organizeaza cea de a V-a editie a Concursului de dramaturgie ”100, 1000, un milion de povesti”.
Teatrul Ion Creanga isi propune pe aceasta cale sa stimuleze dramaturgia romaneasca pentru copii, sa sprijine autorii, oferindu-le posibilitatea de a-si face cunoscute creatiile pe scena sa.
Textele dramatice, prezentate in concurs, trebuie sa raspunda rigorilor tematice si estetice pe care le impune orice teatru profesionist, ale carui spectacole se adreseaza spectatorilor copii, cu varste cuprinse intre 3 si 12 ani.

Regulament de participare:
Autorii vor trimite textele dactilografiate, intr-un exemplar, nesemnate, cu un motto scris pe pagina de titlu, insotite de un plic inchis care va cuprinde datele de identificare ale autorului. Acelasi motto, de pe pagina de titlu a piesei, va fi scris si pe plicul inchis, cu datele de identificare ale autorului. Manuscrisele trebuie expediate pe adresa administratiei institutiei, Teatrul Ion Creanga, Bulevardul Magheru, nr. 27, sector 1, Bucuresti, cod 010325, pana la data de 15 iunie 2011.
Pe plicul in care e introdus manuscrisul se va face mentiunea Pentru concursul de dramaturgie "100, 1000, un milion de povesti".
Nu se primesc in concurs dramatizari; nu pot participa la competitie piesele care au fost aduse la cunostinta publicului prin publicare sau reprezentare; textele trimise pentru concurs nu se inapoiaza autorilor.
Juriul Concursului de dramaturgie va decide, prin consens, piesa castigatoare a concursului, piesa care va fi achizitionata de Teatrul Ion Creanga si va fi inclusa in repertoriul stagiunilor urmatoare.
Juriul va nominaliza, de asemenea, dintre textele dramatice inscrise in Concurs, un numar de 2 piese care, impreuna cu piesa castigatoare a Concursului, vor fi publicate intr-un volum de teatru pentru copii.
In cadrul celei de a VII-a editie a Festivalului International de Teatru pentru Copii, „100, 1000, un milion de povesti”, festival organizat de Teatrul Ion Creanga, in Bucuresti, in perioada 1 – 8 octombrie 2011, se va lansa volumul de teatru si vor fi reprezentate, in premiera, in spectacole – lectura, cele trei piese incluse in volum.
Pentru mai multe detalii viziteaza site-ul TIC