Evenimente : Concerte

Tribute to Joe Satriani

Concert Tribute to Joe Satriani, vineri, 19 mai 2017, de la ora 20:00, la Club Quantic.

Quantic vă invită vineri, 19 mai începând cu ora 20.00 la „Tribute To Joe Satriani” cu trupa Adi Manolovici Syndikate care alături de câțiva elevi ai Academiei de Rock vă va prezenta un repertoriu muzical exclusiv marca Joe Satriani !

Chitaristul de rock instrumental, Joe Satriani a devenit un nume sonor la nivel mondial, odată cu albumul său din 1987 „Surfing with the Alien”, iar după o carieră impresionantă cu 10 milioane de albume vândute, 14 nominalizări la premiile Grammy, numeroase alte trofee dar și cu peste 30 de albume solo, Satriani continuă să fie adorat de fanii săi de pe întregul mapamond. Un motiv în plus de a-i reasculta hiturile în interpretarea de excepție a unuia dintre cei mai buni chitariști români, Adi Manolovici. (www.manolovici.ro).

Trupa Adi Manolovici Syndikate a luat ființă în aprilie 2005.
In cei 12 ani de existență, Syndikate participă cu recitaluri atât în cluburi dar și pe scena: „Ziua Bărbatului” (2008), „Top T Buzau” 2008 , dar și cu ocazia spectacolelor „10+1 ani de activitate solistică Adi Manolovici” (2007), lansarea manualului de chitară al lui Adi Manolovici – „Electrik Master Guitar II” (2008), Festivalul „Rock’n’Iași (2007), precum și cu ocazia turneului „Seven” (2006).

Colaborează cu succes atât în spectacole live Maraton la Preoteasa(2007) cu artiști de marcă precum Mircea Vintilă sau Laurențiu Cazan cât și în cadrul emisiunilor TVR.
În formula actuală, la tobe este Alexandru Alex Neagu, muzician pedagog, autor al manualului de tobe „Metoda de tobe pentru începatori – Trăiește prin ritm!”, artist valoros ce a colaborat de-a lungul timpului cu mai multe trupe și muzicieni: Florin Ochescu și trupa N.O.L.E., Mike Godoroja & Blue Spirit, Mihai Napu, Andrei Păunescu & Totuși, Eugen Mihăescu și trupa Nimic Intâmplător, Ovidiu Anton, etc., iar la chitară bas, Catalin Răsvan (ex. Timpuri Noi, Paula Seling Band, Laurențiu Cazan Band, etc.), experimentat muzician și profesor de bas ce nu mai are nevoie de nici o altă prezentare…

Trupa Syndikate vă așteaptă la un regal instrumental unic în Europa: „Tribute to Satriani”, vineri 19 mai în Club Quantic (intrarea Grozăvești), un concert pe care nu trebuie să il ratezi !

Până în data de 1 Mai, puteți achiziționa biletele la prețul de 15 lei. Între 1 Mai și 18 Mai, prețul biletului va fi de 20 lei iar în ziua evenimentului, biletele se găsesc la 25 de lei.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea : Club Quantic, Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și pe terminalele self-service ZebraPay din toata țara.