Șamanul MUT – sezonul IV, miercuri, 28 septembrie 2016, de la ora 21:00, la Control Club, Sala Berlin.
Simion Bogdan-Mihai (voce) prezintă: ŞAMANUL MUT, SEZONUL IV.
EPISODUL 1: MUZICI ŢĂRĂNEŞTI DIN SUDUL TRANSILVANIEI.
Invitaţi: Mircea Stoica (vioară); Dumitru „Mitruţ” Iancu (acordeon); Zanc Zenu (violă/braci); Marcel Simandi (contrabas).
Episodul 5: Muzici ţărăneşti din sudul Transilvaniei.
Transilvania este cunoscută drept Ţara lui Dracula. Se situează în nord-vestul României, pe o câmpie mărginită la sud şi la est de lanţul munţilor Carpaţi. Acum aproximativ o sută de ani, toţi sătenii din Transilvania cântau, cu mai multă sau mai puţină pricepere, cu glasul sau cu instrumente muzicale, individual sau în grup, în funcţie de vârstă, sex şi stare civilă.
Instrumentiştii de astăzi simplifică melodiile, schimbă sonorităţile şi modifică armoniile (în opinia celor în vârstă), venind cu sonorităţi noi „de la oraş”, spaţiu imaginar ce nu trebuie înfruntat, deoarece proprii lor copii visează să-şi găsească un loc acolo. Sebeşul este exemplul perfect: un loc nici urban, nici rural, situat între Sibiu, Deva şi Alba-Iulia.
Muzicile ţigăneşti executate aici sunt minunate, dar neverosimile şi derutante pentru ascultătorul occidental comun. În mintea acestuia „muzica ţigănească” este necesarmente interpretată de ţiganul-tip: nestăpânit, rătăcitor, exploziv, tandru, grosolan, hiper-sensibil, imaginativ, sărac trupeşte şi clocotitor sufleteşte etc., ţigan prezentat ca atare nu doar în filmele lui Emil Loteanu sau ale lui Emir Kusturica, ci şi în literatura şi muzica romantică anterioare – Merimee, Puşkin, Johann Strauss, Lehar, Bizet, Ravel etc. În ultima vreme până şi o parte din ţiganii lăutari încearcă să se alinieze la această opinie europeană curentă – aceea că muzica ţigănească este orice muzică de genul celor din „Şatra”, „Ochi negri”, „Am întâlnit şi ţigani fericiţi”, „Underground” etc. – şi produc ei înşişi astfel de muzici, sperând să-şi sporească şansele de a se lansa în show-business-ul occidental.
Romii bătrâni din zonele rurale din Mărginime o spun limpede: pentru ca muzica să fie „ţigănească”, jocurile trebuie cântate „aspru”, adică mai rapid şi mai energic. Ascultând cu răbdare părerile romilor (îndeosebi ale muzicienilor), dar luând în calcul şi observaţii analitice, se ajunge la concluzia că principalul element particularizant al muzicii pe care ţiganii transilvăneni o fac pentru ei înşişi este stilul.
Mircea Stoica, protagonistul acestui episod, locuieşte împreună cu familia sa într-o casă de pe uliţa lăutarilor din Sebeş. Deşi cântă rar astăzi, în anumite zile de sărbătoare este angajat să anime petrecerile dintr-un perimetru mai degrabă larg, care include ţinutul Sebeşului, o bună parte din partea de sud a Transilvaniei (numită de ardeleni Mărginimea), valea Sebeşului, Sibiu şi Alba. Mobilul principal al lui Mircea va fi fost credinţa difuză că muzica trecutului stă la temelia celei din prezent, îi luminează sensurile şi îi orientează devenirea.
Crezul său în aceste muzici i-au adus nu doar bani, ci şi satisfacţii. Se bucură şi povesteşte când descoperă într-un sat oarecare, un dansator talentat, se entuziasmează când are ocazia să cânte la o nuntă cu un solist vocal cu un glas şi mai ales cu un stil vocal cu adevărat ţărănesc, şi povesteşte din nou; este încântat şi povesteşte iarăşi atunci când simte că ceea ce cântă iese bine.
Acces: 20 lei.