Evenimente : Concerte

MOONLIGHT BREAKFAST

MOONLIGHT BREAKFAST GOLAN JURJAK OKTOPUS, vineri, 4 martie 2016, de la ora 21:00, la Terra Events Hall.

Pe 4 martie, The Fresh prezintă Moonlight Breakfast, Golan, Jurjak și Oktopus.

Nou în peisajul urban, spațiul-concept TERRA Events Hall e vernisat de Moonlight Breakfast, acest fenomen jazzy-soul și electro-swing care molipsește publicuri de pretutindeni cu dans eliberator. La primul concert susținut pe scena locală în 2016, li se alătură în aceeași seară de primăvară revelația nudisco GOLAN, proiectul electro-blues Jurjak și selectorul de muzici alese Oktopus.

Porțile se deschid la 21:00, iar biletul este disponibil la prețul de 45 de lei în rețelele Myticket.ro, Eventim.ro, Iabilet.ro, Bilete.ro și Kompostor.ro.

MOONLIGHT BREAKFAST – Moonlight Breakfast s-a înființat în 2011 și a început în forță cariera muzicală odată cu deschiderea concertului Jamiroquai, pe o plajă din Mamaia. Prima piesa a trupei a putut fi auzită la Radio Guerrilla, urmată de o serie de alte piese și din ce în ce mai multe concerte live, chiar din studiourile radioului, în cadrul emisiunilor Guerrilive și Logout cu Bogdan Șerban.

Trupa Moonlight Breakfast înseamnă o combinație câștigătoare de talente puse pe tavă de Bazooka (tobe și clarinet), Aditza (chitara, keys și sampler) și Christie (voce). Sound-ul abordat ar putea fi descris ca fiind electro îmbrăcat în nuanțe de soul și funk “retroelectro”, după cum îl definesc chiar membrii trupei.

Gura de aer proaspăt adusă în muzică le-a asigurat prezența pe scenă în deschiderea concertelor Parov Stelar Trio și De – Phazz din Vienna, formația susținând un recital și în deschiderea concertului Hurts din capitala austriacă. Piesa lor ”No More” a fost inclusă pe o compilație numită Superfly – We Are 5, alături de artişti ca Amy Winehouse, Jason Mraz, Frank Ocean, Marvin Gaye sau Ben L Oncle Soul.

GOLAN – Colectivul Golan, originar din București, este compus din Alex, Mihai și Ernesto. Cei trei băieți au multe talente și abilități, dintre care la cele muzicale excelează – percuție, clape, trompetă, flaut, voce și platane la pachet. Proiectul ștrengăresc, denumit de băieți la caterincă o ”firmă muzicală”, a câștigat rapid teren, în următorii ani regăsindu-se adesea pe line-up-uri de petreceri, concerte și festivaluri notabile din țară și nu numai.

Autodeclarați ”party people”, Golan-ii preferă să abordeze un pic diferit muzica electro produsă în România, dându-i un vibe visător, pe care te poți balansa în lumea ta, fie că o asculți acasă, la birou sau la un concert de-al băieților.

Combinația șarmantă de instrumente live, electro-mixaje fresh și versuri sexoase, interpretate într-o tonalitate misterioasă, explică furtuna de aplauze și declarații de dragoste cu care sunt primiți la fiecare live act. Dăruind de fiecare dată o experiență acustică super-melodioasă, gașca de Golan-i muzicali prepară un mix de dance, electro, soul, cu influențe bossa nova, căruia nu-i poți rezista.