Evenimente : Concerte

Massive Attack

Massive Attack, joi, 21 iunie 2018, de la 18.30, la Arenele Romane.

După 10 ani de absență, vrăjitorii sunetului, Massive Attack, se întorc în România. S-a pus în vânzare, într-un numar limitat, „The Voodoo Pack Ticket”, pachetul promoțional care oferă următoarele beneficii: – accesul înaintea celorlalți spectatori pentru asigurarea unui loc cât mai bun – o băutură gratuită – un cadou special în amintirea momentelor de neuitat de la concertul Massive Attack. In urmă cu exact 30 de ani, se năștea în Bristol, trupa Massive Attack – pionerii genului trip hop, inovatori incontestabili de ritualuri electronice. Deținatori ai Best British Dance Act, MTV Music Awards și Q Awards, autori a 5 albume de studio vândute în 11 milioane de exemplare, cu sute de milioane de vizualizări, cu soundtrack uri celebre – amintim aici Dr. House, Massive Attack au avut și numeroase colaborări ce au făcut istorie. Madonna, Sinead O Connor, Neneh Cherry, Portishead, Tricky și Young Fathers sunt doar cateva nume importante. Young Fathers sunt revelația muzicii electronice a ultimilor ani. S-au format acum 10 ani în Edinburg și au câștigat încă de la debutul discografic premiul “Scotish Album of the Year”. Au colaborat cu Massive Attack la cântecul “Voodoo in my Blood” Au 6 track-uri pe coloana sonoră a filmulului Trainspotting 2, regizorul Danny Boyle considerând “Only God Knows” cântecul ce pulsează ritmul întregului film. Pe 21 iunie, la Arenele Romane, Massive Attack împreună cu Young Fathers, îți vor pune sângele în mișcare într-un ritual electro voodoo. Vino și tu și încarcă-ți sufletul cu o stare de bine!