Evenimente : Altele

Viata cu Diabet pentru Copii – Ziua Mondiala a Diabetului

Evenimentele Viata cu Diabet sunt dedicate bolnavilor de diabet din Bucuresti si familiilor acestora si se inscriu in campania globala de constientizare a diabetului zaharat „Ziua Mondiala a Diabetului” (World Diabetes Day), derulata in fiecare an pe 14 noiembrie de Organizatia Natiunilor Unite, Organizatia Mondiala a Sanatatii si Federatia Internationala a Diabetului.
Asociatia pentru Copiii si Tinerii cu Diabet Zaharat din Municipiul Bucuresti invita pe 13 noiembrie, intre orele 10.00 si 14.00, in Amfiteatrul Spitalului de Copii „Marie S. Curie”, parintii copiilor cu diabet din Bucuresti la o intalnire interactiva cu profesionistii din domeniul medical.

Cadrele medicale, autoritatile si asociatiile de pacienti cu diabet vor oferi familiilor informatii utile despre particularitatile ingrijirii copilului cu diabet zaharat. De la ora 14.00, micii pacienti sunt asteptati pentru un spectacol cu marionete semnat de trupa de teatru „Muschetarii”.

Asociatia Copiilor si Tinerilor cu Diabet Zaharat Bucuresti sustine cauza celor 180 de copii cu diabet zaharat aflati in grija medicilor de la Spitalul M.S. Curie din Bucuresti.

Participanti: 150 de persoane.