Evenimente : Altele

Targul de Florii

Printre bunele obiceiuri de primavara ale Muzeul Taranului se numara si Targul de Florii, la care va invitam sa luati parte anul acesta, de vineri, 3 aprilie, pana duminica, 5 aprilie, intre orele 10 dimineata si 6 seara.

Pe langa numeroasele lucruri mestesugite cu sarg si incarcate cu semne si intelesuri, pe care le veti putea negutatori, veti avea prilejul sa-i intalniti si sa stati la taifas cu cei care le-au faurit: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, pielari, rudari, iconari, dar si incondeietoare, tesatoare, cusatorese, impletitoare, din toate zonele tarii.
Oua incondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramica, tesaturi, jucarii, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat si alte obiecte frumoase vor putea fi tocmite si targuite la Muzeul de la Sosea.
Iar pentru a va pune stomacul la cale gasiti: cozonaci, cofeturi din Teleorman, turta dulce de Harghita, kurtos kalacs, mere din Maramures, miere de albine, polen si propolis, ierburi de leac, palinca si dulceata.
Targ (o)randuit de Muzeul National al Taranului Roman
Pret bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenti, pensionari).
Obiceiuri din batrani:
Se zice ca in vremea de demult o femeie avea un baiat, si baiatul acela se numea Lazar, si era slab si dorea sa manance placinte.
Insa mama lui n-avu cand sa faca si sa ii dea placinte de mancat, si Lazar muri de dorul placintelor. Si ziua, in care a murit el, era o zi e sambata.
Mama lui, vazand aceasta, se intrista si incepu a plange si a zice:
– Sa nu fie iertata de Dumnezeu femeia aceea, care nu face in Sambata lui Lazar placinte.
Si de atunci fac femeile intotdeauna in Sambata lui Lazar placinte.
In ziua de Florii se face dezlegare la peste. Desi se afla in post, in aceasta zi mananca peste chiar si oamenii saraci, ca e slobozenie.
Ca sa se fereasca roadele de piatra, podgorenii leaga primavara vita de vie cu salcie de la Florii sau ingroapa un ou rosu din Vinerea Mare.
De Florii se umple ciubarul cu fiertura de paduret si sovarf care servesc la incondeierea oualor de Pasti.
Ouale se vopsesc in rosu, galben, verde, albastru si negru. Cele negre inseamna chinul si durerea lui Hristos.
Ouale incondeiate se mai numesc: impistrite, picate, scrise sau muncite.
Diavolul intreaba mereu doua lucruri: de se mai scriu oua pe pamant si de mai sunt colinde-n sat. Cand nu se vor mai scrie oua si nu vor mai fi colinde, atunci si el va aparea.
Parteneri media: Radio Romania, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, Radio Romania International, Radio Romania Bucuresti Fm, RFI, Zeppelin, Igloo, Arhitext, Arhitectura, Observator cultural, Cultura, BeWhere.ro, TV City, LiterNet.ro, HotNews.ro, webpr.ro, ziare.com, Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania, 24Fun, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artout.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.daciccool.ro, www.inparc.ro, getlokal.ro, semnebune.ro, www.iqool.ro, www.cooperativaurbana.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.gratuitor.ro, www.comunicatedepresa.ro, festivaluri-romanesti.ro, Terra Magazin, www.mediaiq.ro.