De Citit : Știri

Amy Macdonald pregateste un nou album

| 14 decembrie

Noul single – Don’t Tell Me That It’s Over, va fi lansat pe 1 martie 2010, in timp ce noul album va fi disponibil din 8 martie.
Amy Macdonald, al carei album de debut – This Is The Life, a transformat-o intr-una dintre cele mai de succes cantarete si compozitoare de origine britanica, a anuntat ca cel de-al doilea album al sau se va lansa pe 8 martie 2010.
Amy isi va lansa noul material in cadrul celor doua spectacole pe care le va sustine la legendara Barrowland Ballroom din Glasgow – pe 28 ianurie, si la ICA in Londra – pe 2 februarie.
“Sunt foarte incantata sa ma intorc in locurile natale cu acest nou album si pregatita de noi spectacole. Sunt nerabdatoare sa revin pe scena”, a declarat artista.
Noul album a fost inregistrat la studiourile Black Barn ale lui Paul Weller, in Ripley, Surrey, iar acesta a participat la realizarea materialului.
De la lansarea albumului This Is The Life in 2007, Amy a cantat pe scenele unor festivaluri renumite in fata unui public impresionant in intreaga Europa, si-a intalnit multi dintre idoli, a castigat numeroase premii si incet dar sigur a ajuns unul dintre cele mai bune exporturi muzicale din Marea Britanie in ultimii ani.
This Is The Life a atins cea mai inalta pozitie a clasamentelor in cinci tari, inclusiv Marea Britanie, a castigat discul de platina in douasprezece tari si s-a vandut in peste trei milioane de exemplare in intreaga lume. Piesa care da titlul albumului a ajuns pe primul loc in 10 tari si a inregistrat vanzari de peste 2 milioane de copii.
“La inceput nu as fi crezut daca cineva mi-ar fi spus ce succes urma sa aiba This Is The Life”, a declarat Amy.
Sursa: Universal Music Romania.