De Citit : Reviews

Top 10 filme de speriat copiii

| 24 octombrie

Unii critici spun ca monstrii din Neverending Story sau scheletele din Corpse Bride sunt prea socante pentru copii. Altii sustin, dimpotriva, ca noile adaptari Disney, siropoase si corecte politic, sunt si mai periculoase, pentru ca falsifica povestile originare. Iata 10 dintre peliculele pe care multi parinti s-ar grabi sa le puna sub lacat.

10. Jack si vrejul de fasole (1974)
In legenda germanica initiala, Jack urca pe uriasul vrej de fasole si fura din casa uriasului de deasupra norilor gaina cu oua de aur si harpa magica. Gigantul il urmareste pe Jack, dar pustiul coboara mai repede, taie vrejul si il ucide pe uriasul care se prabuseste la pamant. Anime-ul din 1974 semnat de Gisaburo Sugii, un musical cu personaje suplimentare: un caine, o printesa captiva si o vrajitoare care-ti face parul maciuca.

9. Spirited Away (2001)
O fetita ajunge in lumea spiritelor dominata de temuta vrajitoare Yubaba, care i-a luat ostatici pe parintii ei. Lumea celebrului regizor Hayao Miyazaki, populata de fantome si vraji specifice povestilor fantastice din Tara Soarelui-Rasare, a fost premiata cu un Oscar, singurul acordat vreodata pentru un film de animatie in alta limba decat engleza. In box office-ul japonez, Spirited Away este cel mai vizionat film, depasind chiar si blockbusterul Titanic.

8. Dark Crystal (1982)
Desi a fost marketata drept un ”film de familie”, productia fantasy cu papusi realizate de creatorii lui Muppet Show a iesit mult mai sumbra decat ar fi trebuit. Eroul cu alura de elf trebuie sa gaseasca Cristalul Negru pentru a salva lumea, insa ii stau in cale tot soiul de fapturi, care seamana ba cu niste ”gremlins”, ba cu niste vulturi. Se zvoneste ca in 2011 vom vedea si o continuare a filmului care acum mai bine de doua decenii revolutiona desenele animate, folosind papusi robotizate.

7. Coraline (2009)
Nemultumita ca parintii n-o baga in seama, Coraline gaseste o usita in perete care duce spre Lumea Cealalta. Acolo o astepta o familie primitoare, atenta si plina de caldura. Insa, pentru asta, Coraline trebuie sa plateasca un pret: sa accepte sa i se coasa nasturi in locul ochilor. Filmul animat, cu scene nu tocmai dragalase, porneste de la un roman semnat de celebrul scriitor de fantasy Neil Gaiman.

6. Where the Wild Things Are (2009)
Realizat dupa o carte de copii scrisa in anii ’60, filmul ingeniosului Spike Jonze (Being John Malkovich) a cucerit recent box office-ul cu povestea baietelului care evadeaza intr-o lume fantastica, unde devine regele animalelor. Cum monstrii din film n-au nimic in comun cu dulcegariile Disney, parintii s-au revoltat, spunand ca filmul e prea dur pentru odraslele lor. Laudatul protagonist, Max Records, de 12 ani, raspunde ca el nu s-ar fi uitat la 7 ani la un astfel de film, dar ca fratele sau de 7 ani poate urmari fara nici o grija filmul lui Jonze.

5. Harry Potter and the Prisoner of Azkaban (2004)
In cea de-a treia parte a celebrei serii, joaca si giumbuslucurile vrajitoresti s-au terminat. Regizorul Alfonso Cuaron reuseste sa proiecteze o noua atmosfera, extrem de sumbra, peste scoala lui Harry Potter. Amenintarea vine, aparent, din partea lui Sirius Black, vrajitorul malefic evadat din inchisoarea Azkaban. Una dintre cele mai infricosatoare scene este cea in care Dementorii aflati pe urmele lui Black opresc expresul ce se indrepta spre Hogwarts si inspecteaza compartimentul lui Harry, pe care-l vedem ghemuit, cu inima cat un purice.

4. Monster House (2006)
Ferestrele sunt niste ochi rosii amenintatori. Usa este o gura hulpava care inghite orice faptura sau lucru ce ajunge pe gazonul din fata ei. Casa-monstru uraste mai ales copii pentru ca este posedata de spiritul neimpacat al sotiei morocanosului proprietar, Constance, o gigantica femeie de circ, pe de care cei mici radeau intruna. Animatia Monster House este una dintre primele care utilizeaza tehnica ”motion caputure”, prin care miscarile reale inregistrate sunt inoculate modelelor digitale.

3. Neverending Story (1984)
Bastian are 10 ani si este singurul care mai poate salva Fantasia, lumea basmelor care sta sa moara, pentru ca oamenii nu mai cred in ea si neantul nepasarii o roade de la temelii. Pe cat de simpatic este dragonul alb ce-l duce in zbor pe tanarul Atreyu (alter ego-ul lui Bastian), pe atat de inspaimantator este lupul Gmork, care vrea sa-l inghita pe ultimul om care mai crede in Fantasia. Bazat pe romanul omonim al lui Michael Ende, filmul turnat in Germania de Vest a fost la data aparitiei cea mai scumpa productie realizata in afara SUA sau a URSS-ului.

2. Corpse Bride (2005)
Tenebrosul desen animat al lui Tim Burton este bazat pe vechea legenda iudee a unui tanar timid (vocea: Johhny Depp) ajunge sa se logodeasca in lumea de dincolo cu un o mireasa scheletoida (Helena Bonham Carter). Daca lumea pamantenilor este cenusie, cea a mortilor este plina de viata si cantec. Scheletele defileaza cu voie buna, amintind de o alta productie a lui Tim Burton, The Nightmare Before Christmas.

1. Watership Down (1978)
Filmul animat este realizat dupa cartea omonima a lui Richard Adams. Dincolo de povestea unor iepuri amenintati cu extincția de cainii turbati, de sobolani si chiar de alti urecheati cu porniri totalitare, se ascunde de fapt o alegorie a violentei umane. Filmul este citat si in thrillerul psihologic Donnie Darko, unde elevii sunt pusi sa interpreteze sensul filmului. ”Iepurii suntem noi”, explica profesoara interpretata de Drew Barrymore.

***
Click pentru LISTA Top 10 FILME.