De Citit : Reviews

Top 10 filme cu sanse la Oscar 2010

| 30 noiembrie

Megaproductia lui James Cameron, „Avatar”, sumbrul film pentru copii Where the Wild Things Are si biopicul aviatic Amelia se numara printre cei mai seriosi candidati pentru un Oscar, potrivit criticilor americani de film. Iata 10 dintre filmele in carti pentru statuetele ce vor fi acordate la ceremonia de la inceputul anului viitor.

10. New Moon
Desi este noul idol al adolescentelor, Robert Pattinson nu are profilul dezirabil pentru Cel mai bun actor. Dealtfel, la fel ca seria Harry Potter, nici pelicula romantica cu vampiri nu trebuie sa se astepte la vreun Oscar semnificativ. Regizorul Chris Weitz, in schimb, are sanse sa aduca un Oscar pentru efecte speciale, asa cum a facut si cu o alta fictiune de succes printre pusti, The Golden Compass. Un alt Oscar l-ar putea aduce coloana sonora, cu piese de exceptie semnate de Muse, Thom Yorke, The Killers si Editors.

9. The Lovely Bones
Dupa ce-a transpus pe marele ecran Stapanul Inelelor si King Kong, imaginativul regizor neo-zeelandez Peter Jackson a adaptat cu talent si atentie la detaliu romanul lui Alice Sebold care spune povestea unei fetite de 14 ani, ucisa de un vecin si ajunsa in purgatoriu, de unde vrea sa se razbune pe ucigasul care se ascunde de politie. Avandu-i in distributie pe Mark Wahlberg, Rachel Weisz si Susan Sarandon (o posibila nominalizata la un Oscar pentru un rol secundar), filmul are cate putin dintr-un film romantic de adolescenti, o drama de familie, un fantasy despre viata de dupa moarte si un thriller cu ucigasi in serie.

8. A Serious Man
Cu un scenariu si o regie semnata de fratii Coen, comedia cu accente dramatice este, in parte inspirata de copilaria celor doi dintr-o comunitate iudaica. Protagonistul filmului, interpretat de cvasinecunoscutul Michael Stuhlbarg, este un profesor de fizica napadit de problemele de la serviciu si de acasa (unde se confrunta cu o sotie imposibila). Nici sfaturile rabinice si nici formulele matematice nu-l vor ajuta sa evadeze din starea depresiva. Oscar ar merita, depotriva, scenariul, regia, dar si Stuhlbarg, suficient de expresiv in nenorocirea sa, amintind de expresiile demne de mila ale unor Woody Allen sau Matthew Broderick.

7. Star Trek
Daca Transformers a fost hulit de criticii de film, noul Star Trek a fost la fel de bine primit de fanii francizei SF, dar si de critica de specialitate. Regizat de J.J. Abrams (Mission: Impossible 3), blockbusterul se intoarce la anii de ucenicie ai lui Spock si Kirk. Nu lipsesc razboaiele intergalactice, universurile paralele si calatoriile in timp, insa filmul lasa mai mult loc pentru conturarea mai nuantata a catorva dintre memorabilele personaje ale serialului, dar si a lumilor nonumane, cum este universul spartan al vulcanienilor.

6. Amelia
Filmul biografic este inspirat de tragicul sfarsit al aviatoarei Amelia Earhart, disparuta in anii ’30 deasupra Pacificului, in timp ce incerca sa efectueze un zbor in jurul Pamantului. Interpreta temerarei femei-pilot este dublu oscarizata Hilary Swank. E probabil ca artista sa fie nominalizata printre finalistele categoriei Cea mai buna actrita, insa e greu de crezut ca Academia ii va oferi cel de-al treilea trofeu. Cum biopicurile sunt pe placul juriului (portretele lui Ray Charles si Truman Capote o dovedesc), s-ar putea ca si pelicula regizata de Mira Nair sa fie rasplatita cu un Oscar.

5. An Education
O alta virtuala nominalizata pentru Cea mai buna actrita intr-un rol principal este britanica de 24 de ani Carey Mulligan. Tanara, de care mai nimeni n-a auzit peste Ocean, joaca rolul unei fete de liceu care, desi vrea sa studieze la Oxford, se indragosteste de un barbat mai varstnic si ajunge la concluzia ca scoala vietii o poate ajuta mai mult decat pregatirea academica. Rasplatita in acest an la Festivalul de Film de la Berlin cu un premiu pentru tinerele talente, actrita poate visa la un Oscar, desi nu este cunoscuta in SUA. Pana la urma, nici Marion Cotillard nu era o celebritate cand a luat statueta pentru rolul din La Vie en Rose.

4. Precious
In drama urbana petrecuta in Harlem, Gabourey Sidibe debuteaza in rolul unei adolescente obeze de culoare care, desi este analfabeta, ajunge, ca prin minune, in clasa a noua. Problemele apar atunci cand pe langa abuzurile mamei, tanara este amenintata cu exmatricularea. Filmul se bucura de un marketing in forta, care ar putea sa-si spuna cuvantul la Oscar. Mariah Carey si Lenny Kravitz apar fulgurant in drama inspirata de romanul Push semnat de poeta de culoare Sapphire. Asociatia producatorilor a anuntat ca va rasplati povestea cu premiul „Stankey Kramer”, oferit peliculelor care „evoca probleme sociale intr-un mod elevat si accesibil”. De asemenea, Oprah Winfrey este unul dintre producatorii executivi, iar Mo’Nique (mama abuziva) este deja printre preferatele criticilor pentru Cel mai bun rol secundar feminin.

3. Where the Wild Things Are
Ca si cum New Moon, Precious ori The Lovely Bones n-ar fi fost de ajuns, regizorul Spike Jonze propune inca o adaptare dupa o celebra carte (pentru copii, de aceasta data) semnata de Maurice Sendak. Costumele reusite si peisajul sumbru insotesc povestea unui copil neinteles care se retrage intr-o lume fantastica, unde se autoproclama rege al animalelor. Unii critici spun ca avem de a face cu un Neverending Story al zilelor noastre. Oricum, pelicula merita sa ajunga pe lista scurta pentru Cel mai bun film. Daca ar reusi aceasta performanta, ar fi primul film de familie nominalizat la aceasta categorie in ultimii cinci ani. Ultimul candidat cu un target format din pusti a fost Finding Neverland, candidat la Oscar in 2004.

2. Inglourious Basterds
Nu e nici o indoiala ca maestrul anticliseelor Quentin Tarantino este preferatul criticilor. Filmul sau, un “spaghetti western” plasat in timpul celui de-al doilea razboi mondial, inchipuie o istorie alternativa in care Hitler este infrant de evrei. De fapt, interesant este felul in care ofiterimea nazista isi gaseste sfarsitul: intr-un incendiu provocat de aprinderea unor pelicule cu nitrat. E de asteptat ca filmul sa primeasca cel putin opt nominalizari pentru categoriile: cel mai bun film, regie, scenariu, rol secundar (ofiterul SS Christoph Waltz), costume, imagine, editare si scenografie.

1. Avatar
Acum zece ani si mai bine, Titanicul sau film castiga 11 statuete Oscar. James Cameron revine in decembrie cu o noua megaproductie care promite ca va revolutiona tehnica cinematografica. Atat cat se poate vedea din trailer, imaginile digitale in 3D sunt de un realism fara cusur, iar povestea soldatului care intra in pielea unui extraterestru, un lungan de culoare bleu, este suficient de densa si de bine impanata cu efecte speciale, pentru a aduce incasari gigantice. Bani de care e nevoie pentru a recupera investitiile in cel mai scump film realizat vreodata, pelicula costand peste 300 de milioane de dolari.

Surse: Reuters, msnbc.com, ew.com.

***
Click pentru LISTA Top 10 FILME.