De Citit : Reviews

Nu e doar o simpla capra…

| 09 octombrie

…ci una inimoasa, cu blana fina si stralucitoare, ochii verzi, si un uger care starneste toti betivii de la crasma, o capra care-si duce stapanul la oras, il oblojeste, il incurajeaza, ii e alaturi in toate incercarile, il imbratiseaza, il scoate din bucluc si cu toate astea asista neputincioasa la amorul lui pentru o blonda cu sanii mari. E unul din cele mai simpatice personaje din toate filmele de animatie recente. In primul rand pentru ca e o capra, il al doilea rand pentru ca e una bine facuta si in al treilea rand, pentru ca are o voce foarte cool si-i sta bine in rochie.
Animatorul ceh Jan Tománek si-a prezentat la Anim’est filmul la care a lucrat vreme de cinci ani si pe care l-a realizat exclusiv din fonduri private.
Goat Story – The Old Prague Legends/ Kozí příběh – pověsti staré Prahy/ Povestea caprei e primul film de animatie ceh integral in CGI si nu e rau deloc.
Publicul prezent aseara la cinema Patria pentru a-l urmari in cadrul competiei Anim’est s-a distrat vizionand pataniile lui Jemmy (sau Kuba pe numele lui ceh) in Praga medievala, unde vine pentru a contribui cu un transport de oua la realizarea celui mai bun mortar folosit la impresionante constructii si incearca sa se faca remarcat ca sculptor) si ale caprei lui cu ochi melancolici si gene lungi.
Chiar daca nu s-au intrunit cele mai optime conditii de difuzare, The Goat Story s-a dovedit o experienta cinematografica relaxanta si amuzanta.

Povestea lui Jemmy, taranul care pune ochii pe Katy, furnizoarea de cuie, si e remarcat de savantul orasului care-l angajeaza sa faca statuile ce vor impodobi marele orologiu din Praga, se intrepatrunde cu cea a lui Mattias, studentul sarac lipit pamantului caruia colegii ii magzgalesc pe ascuns planurile pentru ceas ale maestrului, pe care el le are in pastrare, si-i semneaza astfel comdamnarea la moarte. De ce incheie Mattias un pact cu diavolul si daca scapa de el, cum reuseste capra sa-si invinga gelozia fata de Katy, veti afla urmarind The Goat Story, un jungmetraj de animatie care merita toata atentia.
Cei care au indragit Shrek vor aprecia cu siguranta si productia animatorului Jan Tománek (care semneaza atat scenariul, cat si regia).
Filmul mai ruleaza Sambata, 10 octombrie, la Cinema Elvira Popescu, de la ora 19.00.