De Citit : Reviews

10 filme de vazut in luna august

| 04 august

Pentru cei care nu pleaca in luna august in vacanta si pentru cei care nu isi petrec weekend-urile la mare, caldura va fi cu siguranta dificil de suportat. Si ce solutia mai buna anti-canicula decat cinematografele bucurestene dotate cu aer conditionat?
Luna august este o luna in care puteti vedea in sfarsit filme indelung asteptate. Filme bune, filme amuzante, filme biografice, filme excentrice. Un pahar de bere, o punga de popcorn, racoare si un film bun – aceasta este reteta mea pentru sfarsitul de saptamana torid petrecut in Bucuresti. Iar Public Enemies, The Taking of Pelham 1 2 3, The Proposal, Spread, Che, Bruno, Cheri, Ice Age: Dawn of the Dinosaurs, Coco Avant Chanel si Harry Potter and the Half-Blood Prince sunt prieteni de nadejde dornici sa va insoteasca in aceasta mini-aventura de relaxare.
1. The Taking of Pelham 1 2 3
The Taking of Pelham 1 2 3 este un remake dupa un film din 1974 si, in acelasi timp, un film deloc original. Adica face parte din categoria "just another action movie", destul de plin de clisee si lipsit de suspansul necesar. Ceea ce salveaza filmul este interpretarea foarte buna a celor doi actori din rolurile principale – Denzel Washington si John Travolta. Macar pentru jocul de-a soarecele si pisica jucat intens de cei doi, filmul The Taking of Pelham 1 2 3 ramane un film care merita vazut.

2. The Proposal
Sandra Bullock vrea sa ne demonstreze inca o data ca nu si-a iesit din mana si mai poate sa aduca milioane de oameni in salile de cinematograf. Chiar si cu o comedie romantica numita sugestiv The Proposal. Un chick flick destul de plin de clisee, dar reusit, genul de film care reuseste sa atraga atentia prin buna realizare si prin rasetele pe care le va starni in anumite momente deosebit de bine jucate. Jos palaria pentru Sandra Bullock si Ryan Reynolds, doi actori de comedie foarte talentati si perfectionisti, care reusesc pe bune sa ridice o comedie ce avea toate sansele sa fie o dezamagire. Asadar, va invit sa va delectati la cinema cu The Proposal incepand cu data 14 august 2009 cand va avea loc premiera.

3. Bruno
Bruno este o comedie excentrica care satirizeaza showurile si vedetele Hollywoodiene, lumea modei si industria relatiilor publice. Pentru ca ne face sa radem cu lacrimi de nenumarate ori in numai 82 de minute, si, evident, pentru ca show-ul lui este cel mai bun show din toate tarile vorbitoare de germana in afara de Germania, dupa cum spune chiar el la inceputul filmului. Bruno este o comedie socanta, realizata in stil mockumentary, menita sa distreze, sa dezguste si, in tot acest timp, sa satirizeze niste realitati incomode cu care ne confruntam zilnic.

4. Harry Potter and the Half-Blood Prince
Partea a 6-a a seriei de succes Harry Potter, si-a propus sa arate ca asteptarea a meritat din plin.
Harry Potter and the Half-Blood Prince se inscrie cu succes in serie, intrunind efecte speciale deosebite, mister, suspans, personaje pe care fanii le indragesc, cateva interpretari actoricesti deosebite si multa magie. Printre punctele slabe ale filmului ar fi de remarcat lipsa de actiune. Sunt sigura, insa, ca partea a 7-a, Harry Potter and the Deathly Hallows va fi plina de actiune si suspans.
Filmul a avut premiera in Romania in ultima saptamana a lunii iulie, dar daca nu ati apucat sa il vedeti mai este inca timp si in luna august.

5. Spread
Daca va era cumva dor de Ashton Kutcher si de rolurile sale foarte reusite de comedie, aflati ca sotul lui Demi Moore inca mai joaca bine. Acum va asteapta in cinematografe cu o comedie romantica sau mai degraba o comedie despre sex – Spread. In Spread, Ashton Kutcher este un tanar inalt, frumos si revoltator de atragator, care ofera doamnelor sex si distractie, in schimbul unui trai de lux. Dupa un lung periplu prin dormitoarele femeilor bogate si disponibile, Nikki pare in final sa-si gaseasca locul in viata Samanthei, interpretata de Anne Heche, o avocata de succes, o femeie superba in pofida varstei si capabila sa-i ofere mai mult decat ar fi putut visa el vreodata. Dar tocmai atunci apare in viata sa Heather, interpretata de Margarita Levieva, o fata sexy si versata, care ii impartaseste principiile si care il va da ireversibil peste cap. Ce va face un playboy prins intre dragoste si bani? Comedia va avea premiera pe data de 21 august 2009 in Romania, deci nu veti mai avea foarte mult de asteptat pana cand veti afla raspunsul chiar de pe marile ecrane.

6. Che: Part One & Che: Part Two
Pentru cei pasionati de Cuba si biografia lui Ernesto Che Guevara, pentru cei carora le-a placut Mar Adentro si vor si o varianta mai obiectiva, Che este un film care merita vizionat. Filmul biografic este impartit in doua parti de cate doua ore fiecare.
Rolul lui Che este interpretat de Benicio del Toro, asa cum ne-a obisnuit, intr-un mod magistral. In rolul reporterei care ii ia interviu lui Guevara o vom recunoaste pe Julia Ormond. Regia filmului este semnata de celebrul laureat al Oscarului Steven Soderbergh. Chiar daca nu este un blockbuster, chiar daca actiunea este usor lenta (normal pentru un film biografic), Che este un film bine realizat, care merita vazut.

7. Public Enemies
Public Enemies este inspirat de cazul lui John Dillinger, unul dintre cei mai periculosi gangsteri ai inceputului de secol trecut, un Robin Hood modern in perceptia maselor. Pentru garantia unui show 100%, in rolul carismaticului bandit e distribuit Johnny Depp! Trebuie neaparat sa vedeti cum face acesta trecerea de la piratul Jack Sparow la un alt tip de hot. Depp joaca genial, ceea ce distrage atentia de la intriga lenta a filmului. Cu siguranta Public Enemies este un film care nu merita ratat in august la cinema daca nu ati apucat deja sa il vedeti in luna iulie.

8. Cheri
Se zice ca toate povestile frumoase au fost spuse deja. In special cele de dragoste. Desi Cheri este o astfel de poveste, este genul de film care se petrece mai mult in mintea si sufletul spectatorilor decat pe ecran. Fiecare poate completa povestea cu propriile trairi si emotii. Cheri devine, asadar, un film de dragoste personal, apropiat, emotionant.
In special in conditiile in care cuplul Michelle Pfeiffer si Rupert Friend arata si joaca extraordinar de bine, iar chimia dintre ei este evidenta. Eu va recomand sincer sa nu o ratati pe Michelle Pfeiffer in Cheri – este extraordinar de frumoasa si joaca emotionant.

9. Coco Avant Chanel
S-au mai facut filme despre Coco Chanel si viata tumultoasa si nonconformista a acestei femei demne de top 100 cele mai influente persoane ale secolului trecut.
Cu toate acestea, in afara de mai vechiul Coco Chanel et Igor Stravinsky, Coco Avant Chanel este singurul film biografic acceptat de casa de moda Chanel ca fiind corect din punct de vedere informational. Din pacate, in afara de nota de autenticitate, filmul Coco Avant Chanel nu reuseste sa vina cu nimic in plus sau sa ne faca sa devenim interesati cu adevarat de marcanta personalitate a lui Coco. Totusi, pentru amatorii de biografii ale oamenilor ambitiosi care au pornit de jos, Coco Avant Chanel este o alegere buna pentru o dupa-amiaza petrecuta la cinema.

10. Ice Age 3: The Dawn of the Dinosaurs
Spre bucuria tuturor fanilor, animalutele din celebra serie Ice Age au invadat din nou ecranele cinematografelor, implicandu-se intr-o aventura incredibila, in care apar multe personaje surpriza si noi provocari. Filmul este un must-see, pentru toate varstele; cu siguranta, asteptarea fanilor va fi rasplatita, ca si in cazul filmelor precedente, pentru ca realizatorii sequelului se dovedesc la fel de trasniti ca de obicei.

Articol publicat pe Raluk.ro.