De Citit : Recomandări

Tulin, or not to lean

| 13 februarie

Un joc de cuvinte care pare potrivit pentru a exprima nevoia unui somn odihnitor dupa o masa copioasa la cel mai nou restaurant libanez din oras. Nu este nicidecum vorba de o dilema: chiar merita sa incercati meniul de la Tulin.
Bucataria libaneza nu mai este de multa vreme un secret pentru gurmanzii din Bucuresti, castigandu-si adepti relativ rapid, bazandu-se pe armata de aperitive calde sau reci, care fiecare face un efort personal pentru a te imobiliza ore in sir la masa si a te alinta cu gusturi pe cat de placute pe atat de diferite si caracteristice zonei Orientului Mijlociu.

Intr-una din cele mai frumoase zone ale orasului, amplasat ultra-central in capatul de sus al strazii Schitu Magureanu, char inainte de intersectia cu Stirbei Voda, restaurantul Tulin si mai sus pomenita armata de aperitive au ocupat o frumoasa si eleganta vila.

Parcari exista la tot pasul, insa ca pretutindeni in Bucuresti nu poti sa te bazezi ca o sa gasesti una libera. Asa ca eu unul prefer sa-mi las masina mai departe, profitand de o placuta plimbare prin Cismigiu pentru a-mi spori pofta de mancare.

Primirea e prietenoasa, iar interiorul vilei este renovat cu foarte mult bun simt si cu o atentie obsedanta pentru detalii. Daca ciulesti urechile, o sa auzi inflexiuni ciudate ale limbii romane, semn ca pe langa patron chiar si o piesa de rezistenta a personalului-bucatarul, provine din Siria – detaliu foarte important, ce garanteaza autenticitatea gusturilor si a miresmelor.

Sobru si elegant, mobilierul nu lasa sa se inteleaga ca ar fi vorba de un restaurant oriental. Exista mai multe saloane, dintre care unul pentru nefumatori, insa aerisirea e foarte eficienta si in restul spatiului.

Cat ai clipi apare un chelner amabil si care se vede de la o posta ca isi cunoaste meseria si meniul, fiind gata sa ofere explicatii despre fiecare mancare in parte.

Surpriza placuta, lista de vinuri este exotica si placut garnisita cu vinuri din Italia, Noua Zeelanda, Australia, Chile si SUA, cu preturi cuprinse intre 40 si 70 ron. In asteptarea bauturilor, deschizi meniul ce se anunta stufos si dai de o multime de gustari reci (10-15 ron) si calde (15-20 ron) ba chiar si doua feluri de ciorbe (9 ron).

Pestele si crevetii au fost antrenatu pentru preamarirea bucatariei orientale, in timp ce preparatele la gratar iti fac cu ochiul la doar 20-30 ron.
Atentie insa, desi preturile sunt absolut “rezon”, obiceiul arabesc de a comanda multe gustari si sortimente pentru a putea trece in revista “plaja” nesfarsita a gusturilor orientale, poate sa devina costisitor.

Pentru inceput, daca nu va face cu ochiul ciorba de linte (foarte buna, acrisoara si servita cu crutoane de lipie), atunci lasati avangarda clasica sa va impresoare. Humus, cu sau fara carne sau muguri de pin, clasicul tabouleh (salata de patrunjel cu rosii si grau) si neaparat o portie de baba ganouj (salata de vinete cu rosii si sos de rodii).

Ca acompaniament recomand arayes (lipie umpluta cu carne tocata de vitel si berbecut, sos de rodii si muguri de pin sau, varianta light, doar cu cascaval si ciuperci) trecut pe gratar si servit cald. Un deliciu cat se poate de simplu.

Odata cu atmosfera se incing si preparatele, servite in mici recipiente de ceramica, incalzite de dedesubt la plapanda flacara de lumanare. Aripioare de pui dezosate alintate de un sos usor iute, un “must” absolut, care a reusit sa detroneze in topul personal chiar si puiul tulin (cu sos de usturoi si coriandru), rassasfour de vita cu sos de rodii, care ti se topeste efectiv in gura, lasand in urma un fin gust acrisor, iar daca mai incape, senzationala habra nayyeh (carne de vita cruda cu pasta de usturoi) de o neverosimila catifelare si finete, cu siguranta unul din elementele de forta ale meniului!

Cu toate ca nu mai poti inghiti nimic dupa ce te-ai luptat vreo doua ore, in meniu au ramas extrem de multe zone nedescoperite, astfel ca o noua vizita se impune automat. Nu plecati fara sa va luati revansa si invadati teritoriul deserturilor unde va puteti indreptati atentie catre piesa de rezistenta: kastalie – o fina pasta de caimac, ornata cu banane, fistic macinat si miere, care iti da discret tarcoale, nefiind foarte dulce, insa bazandu-se pe un deosebit rafinament al gustului. As putea sa mananc oricat!

* Fara sa deranjeze vreodata prin volum, muzica ar putea fi adaptata specificului locului, poate prin adoptarea unui repertoriu de tip Buddha bar, spre exemplu.
* Toaleta te face sa iti doresti una la fel chiar si acasa!

Pro: eleganta, atmosfera, preturi corecte, mancare
Contra: muzica neadaptata, oferta redusa la desert
Nota finala: 9,5/10