Faptul ca acest restaurant a devenit in timp parte dintr-o adevarata retea nu inseamna ca a pierdut din calitate. Din contra, mancarea e foarte buna, cu un raport pret – calitate excelent, iar ambianta calda si nepretentioasa te face sa iti doresti sa revii cat mai des.
Daca as fi trezit brusc din somn cu rugamintea de a indica in Bucuresti un restaurant italian de incredere, cu siguranta m-as gandi fara sa ezit la reteaua Il Calcio si, poate, cu precadere la cel din Drumul Taberei, cunoscut ca Hard Rock caffe pe vremuri (fara nici o legatura cu celebrul lant international).
Intr-o tara unde o problema principala este constanta (parerilor, actiunilor si… gustului), pastrarea calitatii produselor peste ani (va mai aduceti aminte de celebrul suc Bem-Bem care ne-a indulcit verile inainte de revolutie, dar care a pierdut dramatic din savoare spre sfarsitul vietii), cei de la Il Calcio reusesc sa exceleze astfel ca in cei 6 ani de cand ma infrupt cu regularitate din bucatele lor, nu cred ca am avut parte de mai mult de doua surprize neplacute.
Faptul este cu atat mai remarcabil cu cat afacerea s-a extins numarand acum 9 restaurante si aproape ca nu pot sa-mi imaginez cum reusesc cei 6-12 bucatari, plus rezervele, sa gateasca, practic, la unison.
Aflat chiar la strada, pe partea dreapta cum mergeti spre ceasul de la Moghioros venind dinspre Academia militara, localul ofera teoretic locuri de parcare, insa, daca nu aveti rezervare, aveti noroc totusi ca spatiile sunt vaste si in final veti reusi sa parcati pe aproape.
In imediata apropiere sunt si cateva banci, informatie utila avand in vedere ca nu se accepta plata cu cardul.
Sub ghitara mare ce domina fatada si care, probabil, a fost sursa de inspiratie pentru numele vechi al localului, se afla o terasa curata dar fara mari pretentii, care in serile toride de vara devine rapid neincapatoare.
Interiorul este cald, ornat cu mult lemn, faze cu personaje din fotbal pictate pe pereti, iar o echipa intreaga de chelneri imbracati in tricouri de fotbalisti celebri dribleaza agil mesele, preluand comenzile prompt, pentru ca apoi sa le centreze direct la bucatarie.
Pentru cei ce doresc, exista un salon pentru nefumatori, destul de eficient izolat de restul salii.
Meniul este foarte stufos, cu o multime de antipasti, salate, supe, preparate din carne si, evident, nelipsitele hit-uri italiene, pizza si paste.
E dificil sa iti alegi felul cel mai potrivit in ziua respectiva, atat de bine suna tot ceea ce citesti.
Regretabil pentru un adevarat pasionat, lista de vinuri nu este pe masura meniului, insa, pentru cei ce nu doresc neaparat sa consume bauturi alcoolice, se serveste o limonada care iti potoleste eficient setea.
Uneori insa, lamaile par sa fi ajuns intr-o ciudata tentativa de a inventa un perpetuum mobile citric.
Ca sa va usurez sarcina, propun pentru inceput un un platou “Il Calcio”, care date fiind dimensiunile, se califica perfect pentru 2 persoane. Legume la gratar, rosii uscate, mozarella si parmezan, ce abia asteapta sa fie udate cu ulei de masline si aceto balsamico, vor deschide usor scorul.
Cu papilele abia stimulate, redeschideti meniul si indrazniti sa comandati supa gulas. Stiu, suna ciudat sa te risti la o specialitate ungureasca intr-un restaurant cu specific italian din capitala Romaniei, dar este unul din cele mai placute paradoxuri culinare din Bucuresti.
Fierbinte, aburind copios, supa raspandeste un delicios miros de rosii, carne de vita, foi de dafin si chimion. Splendida, iute doar cat trebuie, si-ar domina cu un 3-0 categoric orice oponent din acest turmentat oras, daca ar indrazni o confruntare directa.
Daca tineti la silueta ati putea deja sa va cereti la vestiar, insa fiind un meci important eu zic sa ne ambitionam chiar de-ar fi sa jucam in prelungiri.
Simt ca ezitati intre prestanta muschiului de vita cu sos de piper verde (o piesa de rezistenta a localului si o reusita in 9 cazuri din 10) si candoarea unor gnocchi quattro formaggi. Alegeti varianta din urma si nu veti regreta.
Simplitatea gustului urmeaza perfect complexitatea gulasului iar textura catifelata a micutelor forme de aluat de cartofi invelite in sosul de patru branzeturi creeaza o placuta predispozitie la somnul de dupamasa.
Apoi nu va ramane decat sa incercati excelentul tort krantz (13 lei) cu ciocolata, nuci si a sa inghetata de acompaniament, pentru ca sa deveniti, la fel ca si mine, un obisnuit al localului.
Preturile sunt corecte, in media pietei, cu antipasto la 18 ron, supa la 9 ron si gnocchi la 19 ron.
Uneori muzica disco poate deveni deranjanta, nu te lasa sa-ti savurezi mancarea in armonie. Eh, altfel ar fi stat treaba cu un Paolo Conte, Zucchero sau un jazz in surdina., pe gustul meu.
Toaletele sunt mereu curate, insa imi par prea mici.
Pro: calitatea constanta a mancarii, varietatea meniului, serviciul prompt
Contra: muzica disco deranjanta, amplasare departe de centru, intra mirosul de mancare in haine
Nota finala: 9/10