De Citit : Editoriale

Jurnal de vacanţă

| 09 iunie

Nu ştiu cum mă-să se face că mai toate locurile populate de compatrioţi cu buletin de român arată că un vis urat. Chiar şi atunci când în urmă heirupismelor electorale se mai pune câte o bordură, se mai văruieşte un zid, se mai da cu matură prin ogrăzile noastre paleolitice, tot că dracu’ arată în jurul nostru. Spoială care ne iese de fiecare dată face că orice curăţenie, cât ar fi ea de mică şi de slabă, să arate murdar. Mereu ai senzaţia asta oribilă, că sub covorul nostru naţional e ceva care pute. Doamna Udrea ne invita să ne redescoperim ţară. Ok, hai s-o redescoperim. Să mănânci, în România, fără să alegi cu mare băgare de seama locul în care te duci, înseamnă de cele mai multe ori nervi, depresie, greaţă şi herpes. Când te îndeamnă microbul masochist să călătoreşti pe drumurile noastre de coşmar, în stânga şi-n dreapta vezi oceanele de buruieni, munţii de peturi, mizerie cât cuprinde şi terenurile agricole pe care ai senzaţia sinistră că le-a lucrat unul care era rupt de beat.   Monstruozităţile care te anunţă că ai intrat într-o localitate de la noi parcă sunt coborâte dintr-o comedie suprarealistă. Tablarii vopsite vomitiv, texte tembele, culori de-ţi fac gură pungă. Îţi vine să urli de disperare, când vezi că orice pornire de a pune la punct câte ceva eşuează, de fiecare dată, într-un delir. Îţi vine să-ţi cari pumni în cap când vezi mănăstiri, monumente, locuri altminteri foarte frumoase, transformate într-o manea, într-un bâlci, într-o promiscuitate de iarmaroc mahmur, adormit la capătul lumii şi al istoriei. România nu stă prost pentru că ne îmbulzim că bizonii în Bulgaria şi-n Turcia. Ci pentru că, de mulţi ani, gaşcă noastră de prieteni e aceeaşi: Lenea, Prostul-Gust, Mitomania, Nepotismul, Suficientă, Uratul, Minciună, Impostură…