Risc ridicat - București

De Citit : Editoriale

Risc ridicat

| 02 decembrie

 

Pe cât e de mare, pe atât e de tare

Sonia se uită la ceas. În patru minute ajunge tramvaiul. În maxim juma de oră e acasă. Ar trebui să se apuce de curățenie. A tot amânat-o. Ce seamănă tipu’ ăsta solid cu Remus. Și ce bine arată! La costum, cravată… Ce seamănă! Ba nu, nu, e chiar el, iubirea ei din liceu. Nu se poate! Sonia se apropie și spune ca pentru sine: Remus. Bărbatul întoarce capul și face ochii mari. „Sonia?” „Remus! Doamne, ce surpriză!” Cei doi se iau în brațe, iar Sonia simte trupul puternic, tare, musculos al bărbatului. Pe cât e de mare, pe atât e de tare, îi vine Soniei în cap și începe să râdă. „Ce faci, măi, fată? Nu te-am văzut de. ”23 de ani.” „Mamă, ce-a trecut timpul…! Ești neschimbată.” „Pe naiba… Tu arăți beton, parcă ești și mai înalt. Cum îți merge?” „Nu mă plâng. Ce faci tu?” „Spre casă. Uite, chiar îmi vine tramvaiul. Hai, notează-mi mobilul, dă un semn, hai să povestim.” Remus își scoate telefonul din buzunarul de la pieptul hainei și tastează. Cei doi se mai îmbrățișează o dată, femeia sare în tramvai, ușile se închid, tramvaiul pornește, ea îi face semn cu degetele să o sune. Iar duminică, la 11.16, telefonul sună, Remus întreabă dacă ar deranja-o o vizită, ea răspunde că-l așteaptă cu bucurie, apoi închide, pornește spre baie, își mai face un duș, mai pe îndelete, de data asta, se felicită că ieri a făcut curat în tot apartamentul, mai dă puțin cu cârpa pe măsuța din sufragerie, își schimbă hainele. Remus ajunge cum a promis, se strâng din nou în brațe, Sonia îi simte burta, parcă alaltăieri nu era așa, parcă nu fusese atât de gras, în sfârșit, asta e, râd ca proștii din nimic, beau coniac, cafea, povestesc, mâna lui o atinge, ea stă, se sărută, se dezbrac, el e un munte, e gras, are chiar sâni, e pufos, ea nu rezistă și îi spune zâmbind: “Vineri, în stație, mi s-a părut că ești numai mușchi…” El zice: „Pe naiba, îs ca un porc, dar vineri mă întorceam din misiune și aveam pe sub haină vesta antiglonț, că purtăm d-asta când sunt misiuni cu risc ridicat, cu spart de uși, cu arestări, cu nebuni care dau cu cuțitul…”