“ La baobabul laudat poti sa te duci cu sacul. “
E revoltator de departe Senegalul daca te uiti la costul avionului. Dar, odata teleportat, descoperi ca e mai ieftin decat la Vama sau la Poiana Brasov. Luati centrul istoric al Bucurestiului, asa darapanat cum e si plantati-l pe o insula ingusta cat sa incapa 3-4 strazi in lungime si lunga cat sa cuprinda vreo 20 de carciumioare; inlocuiti cateii cu capre si romanii cu cei mai frumosi oameni din lume si ati ajuns la Saint Louis.
N-as putea spune ca am prins cate-un concert in fiecare seara, dar de cantat s-a cantat aproape in fiecare. Am fost la 3 concerte afro. M-am temut de patina programelor turistice doar inainte de primul concert. Nu exista patina la astia, frate. Le place atat de mult ce fac, incat riscul de a-ti vinde fake-uri e nul. In clubul Marco Jazz o trupa anunta jazz, dar Africa a ramas dominanta. In Dakar, la Just 4 You am ascultat, doua seri la rand, ceva ce era mai jazz: in prima seara, eroul era vocalul dotat si cu o Kora (instrument cu coarde, o harfa cu manere), o vioara, bas si djembe – Seckou Keita (vezi site) e trupa cu experienta in turnee mari, cu un program care nu era numai inedit, dar avea propria lui arhitectura. A fost, probabil, cel mai emancipat program pe care l-am intalnit in micul turneu senegalez. Dar nici in ultima seara n-a lipsit o cireasa pe tortul concertului: in jam session, la baterie s-a instalat o vedeta, un nene plin de fite; a avut nevoie de vreo juma de ora sa-si potriveasca cinele, pedale, bete; cand a terminat, clapistul care-l astepta cuviincios l-a intrebat spasit ce urmeaza sa cante; nenea i-a raspuns dupa nici o secunda: „jazz“. Au cantat jazz. Mi-am retras, dupa prima interventie de baterie, gandurile naspa despre nenea ala . A fost cel mai frumos amestec de baterie cu trup pe care l-am trait vreodata.