De Citit : Editoriale

Moody Blues

| 13 martie

Anastase e un povestitor indracit. E ateu. Stilul lui Popescu, insa, e dumnezeiesc. Caci este credincios.
Nea Tomita ii explica rabdator lui Spiridon:
– Spiridoane, puiule, daca n-ar fi pe lume alb, nu am pricepe negrul. Intelegi?
– Cum adica sa intelegi negrul? Cu negrii nu te intelegi, ii iei la poceala!
Tomita da din mana a lehamite. Te pui cu neamul prost? E exact momentul potrivit pentru Anastase sa deschida gura larg:
– Nu exista nici invizibil, nici nevazut! Exista doar imprejurari!
– Cum asa? – se hlizeste Popescu.

– Ehe! Eram student la ASE, pe la sfarsitul anilor ‘70. Era batalie mare pe fete, ca la contabilitate trebuie nesimtire masculina si noi eram majoritari, foarte majoritari! Nu rade, ca toata filosofia ta nu e in stare sa descifreze un NIR! Fa­ceam petreceri ca la carte: mag, bautura, tigari chinezesti, corabioara. Eram foarte tineri si ne iesea orice combinatie. Dar era concurenta mare la fete, care ma-nte­legeti. Tot pe vremea aia, era mare criza de paturi, daca ma-ntelegeti… Pe atunci, imbarligarea era scurta si eficienta. Oriunde, oricand, daca se poate, tac, pac. La petrecerea de care vorbesc era o problema. O garsoniera aglome­rata, nici un locsor. Eram cu viitoarea mea noua prietena si infierbantat rau.
Dans, dans, muzica, muzica, dar loc, ioc! Intr-un tarziu, pe cand s-au stins luminile pentru bluzul si chiloteala de dimineata, m-am dus la WC. N-am aprins lumina, ca ar fi urmat proteste. Intuneric bezna. Am orbecait si, cand sa dau de colac, nimeresc o coapsa. Feminina. Am incremenit, insa tipa n-a tipat. S-a ridicat rapid si mi-a nimerit gura cu gura ei de parca ar fi fost far calauzitor. Era prietena mea, fierbinte si parfumata. Ca la un semn, pe muteste, iepureste exact in rastimpul unui Moody Blues, am facut-o. Am iesit de acolo ambetat. Asa ceva nu mi se mai intamplase. Cand colo…