Love Story

– Eram la ofiţerul stării civile, eu, îmbujorată, el, în costumul lui, Armani, dăruit de naşu’, că, să ştiţi, el, la serviciul lui, era foarte apreciat, urmă să-l avanseze după căsătorie şi viaţă mea urmă să se schimbe, dar şi-a lui, a noastră, smirf, când am ajuns la partea cu „cetăţene Cutărică…“, adică partea cu „Da“, numai ce-l văd că se schimbă la faţă şi, de faţă cu toată lumea, cade în genunchi, se întoarce către invitaţi, apoi a ridicat braţele întocmai că Iisus, i-a zis primăriţei „Scuzaţi, numai o clipă!“ – dar eu deja am avut o săgeata în inima, îl cunosc că pe poşetă mea, nu degeaba mi se bătuse ochiul toată dimineaţă şi orişicât mi-a zis Sanda, domnişoară de onoare şi prietenă mea cea mai bună, care era îmbrăcată în roz şi avea o fundiţă, că de la fundiţă aia a plecat totul, se desfăcea, chiar dacă o făceam cu trei noduri, să nu-mi spuneţi mie „Cuţu“, mi-a zis Sanda: „Fată, mai lasă–mă cu ochiu’! Ia o aspirina!“, dar eu da, eram superstiţioasă în dimineaţă aia, că nu poţi să nu fii când te căsătoreşti prima dată, e pentru mereu şi pentru totdeauna, dacă ar fi fost a doua, mai înţeleg, ce-am avut şi ce-am pierdut, deci eu am avut o săgetare în inima (îşi cuprinde cu delicateţe sânul stâng) aici, în clipă aia am ştiut că e de rău, mama se prăvălise pe scăunel, singurul scăunel de la Primărie, săracă, a avut aceeaşi presimţire, ce-or să zică vecinii… în clipă aia, Fifi s-a uitat în ochii mei şi a zis: „Aneta, te iubesc, dar nu te merit. Aşteaptă–mă să fiu demn de tine dă-o dracu’ de căsătorie!“
Şi se lasă o linişte profundă.
– Păi, a zis frumos băiatu’, intervine cu blîndeţe Tony. Poate că…
Atât i-a trebuit. Femeia izbucneşte că un vulcan:
– Aneta? Pe mine mă cheamă Agneta! Unde eşti, Fifi, să–ţi scot inima din piept!?