Love Story - București

De Citit : Editoriale

Love Story

| 28 martie

 

– Eram la ofiţerul stării civile, eu, îmbujorată, el, în costumul lui, Armanidăruit de naşu’,  ştiţi, el, la serviciul lui, era foarte apreciat, urmă -l avanseze după căsătorie şi viaţă mea urmă  se schimbe, dar şi-a lui, a noastră, smirf, când am ajuns la partea cu „cetăţene Cutărică…“, adică partea cu „Da“, numai ce-l văd  se schimbă la faţă şi, de faţă cu toată lumeacade în genunchi, se întoarce către invitaţi, apoi a ridicat braţele întocmai  Iisus, i-a zis primăriţei „Scuzaţi, numai o clipă!“ – dar eu deja am avut o săgeata în inimaîl cunosc  pe poşetă mea, nu degeaba mi se bătuse ochiul toată dimineaţă şi orişicât mi-a zis Sanda, domnişoară de onoare şi prietenă mea cea mai bunăcare era îmbrăcată în roz şi avea o fundiţă de la fundiţă aia a plecat totul, se desfăcea, chiar dacă o făceam cu trei noduri, să nu-mi spuneţi mie „Cuţu“, mi-a zis Sanda: „Fatămai lasă cu ochiu’! Ia o aspirina!“, dar eu da, eram superstiţioasă în dimineaţă aia nu poţi  nu fii când te căsătoreşti prima dată, e pentru mereu şi pentru totdeaunadacă ar fi fost a douamai înţeleg, ce-am avut şi ce-am pierdut, deci eu am avut o săgetare în inima (îşi cuprinde cu delicateţe sânul stâng) aici, în clipă aia am ştiut  e de răumama se prăvălise pe scăunelsingurul scăunel de la Primăriesăracă, a avut aceeaşi presimţire, ce-or  zică vecinii… în clipă aia, Fifi s-a uitat în ochii mei şi a zis: „Aneta, te iubesc, dar nu te merit. Aşteaptă  fiu demn de tine -o dracu’ de căsătorie!“
Şi se lasă o linişte profundă.
– Păi, a zis frumos băiatu’, intervine cu blîndeţe Tony. Poate 
Atât i-a trebuit. Femeia izbucneşte  un vulcan:
– Aneta? Pe mine  cheamă Agneta! Unde eşti, Fifi, ţi scot inima din piept!?