De Citit : Editoriale

Femeia, eternul păcat

| 12 decembrie

În linistea jenata si compatimitoare care a urmat, nu s-a auzit decat vocea pricajita a barmanului adresandu-i-se Antoniei:
— Bai, fata, da’ tu nu stai pe Avrig?
Abia atunci au bagat toti de seama ca femeia se oprise din traiectoria ei sprintara, ca se asezase pe marginea unui scaun, la coltul unei mese goale si ca-si ascunsese fata in palme. Laga ea odihnea o halba goala de bere.
— Fetito, a zis cu blandete nea Tomita, ti-e rau?
O bucla s-a miscat de la stanga la dreapta.
— Esti insarcinata? a incercat Anastase.
Miscarea a devenit mai energica si oarecum nervoasa. Fata Antoniei s-a ridicat dintre bucle ca luna dintre nori:
— Sile. Sile il chema. Si il mai cheama, oriunde ar fi. Si nu e un om rau deloc. Dar are o dambla, fi-r-ar a naibii de dambla. Iarta-ma, nea Virgile, n-am stiut! Iarta-ma! Era baiat fin, galant, vorbea frumos!
Nea Virgil isi da cascheta pe spate, uimit.
— L-am cunoscut la chiosc, la Pepsi. Ii placea Pepsi, ca si mie, stiu, stiu, nea Tomita, noi cu Coca Cola, da’ altele are omu’ la sufletul lui! A fost un fulger, o furtuna din senin.
Cu privirea lui focoasa, cu mustacioara lui mijita, ca un manz de lapte. Of, proasta de mine.
Virgil e tot mai uimit. Privirile femeii sclipesc.
— Da, stiu ca era mai mic ca mine! Da’ ce, Raduleasca nu are si ea unu’ mai tanar? Aia, Israela, nu are un fante? Ce, eu nu arat bine? Nu am sex apel? Spune si dumneata!
Si se intoarce catre motociclistul-infractor care ramasese in genunchi.
— Ai, zice el cu grabire. Daca as fi liber, te-as lua acum! Pe onoarea mea!
— Taci, ba! Iar tu, Antonia, fato, nu il chema Sile, era borat ca fundul caschetei mele! Si era puriu. Iti venea pana la gat. Ce tot balmajesti acolo?
— Nu, nu, nu – femeia e disperata, nu a inteles-o nimeni – nu de Rahat vorbesc, nea Virgile, baiatul… Sile il chema… pacatele mele!