De Citit : Editoriale

Doua vecine si-o problema de sanatate (II)

| 08 octombrie

Doua vecine si-o problema de sanatate (II)
O sa ma omoare, domn doctor, curva asta, o sa ma bage in pamant. Toate ziua taca-tac, taca-tac, nu se mai satura, satura-o-ar iadu’. Te rog ca pe copilu’ meu, fa ceva, vorbeste cu ea, opreste-o, ma ucide… Daca mai stai putin, o s-o auzi. Ii bat degeaba in calorifer si in tavan, se face ca n-aude. Mi s-a indoit tabla la calorifer, dar-ar boala-n ea sa dea… Vasile Quintus Klein a incercat sa o linisteasca pe prietena maica-sii, care a izbucnit in lacrimi. Si cand tocmai ii promitea ca o sa vorbeasca, neaparat, cu vecina, a inceput… miscarea. Doamna Elena nu avea halucinatii, nu mintise: deasupra era nebunie. Ritmul scadea si se intetea, tavanul sufrageriei vibra, iar lustra care atarna de el se balanganea candida. Asta face de cateva ori pe zi, a hohotit batrana. Doctorului ii venea sa rada, asa ca s-a ridicat, a iesit pe usa si a urcat la etajul 1. A ajuns in fata usii doamnei Sorina. Si-a muscat putin buza de sus, si-a aranjat cu palma dreapta parul, a tusit de doua ori si a sunat. Aproape instantaneu a auzit pasi in spatele usii, apoi intrebarea Cine-i?, o cheie rasucindu-se, dupa raspuns, de doua ori si a vazut chipul rubicond si asudat al doamnei Sorina.
– Ce surpriza! Ce ma bucur! Poftiti!
– Nu, nu vreau sa deranjez…
– O, deranj e la mine, nu asteptam pe nimeni, haideti, va rog.
Vasile Quintus Klein a intrat si s-a asezat pe fotoliul aratat de gazda.
– Sigur nu… deranjez?
– Nu, nu. Domnu’ doctor, tocmai va urmam sfatul. Fac asta de atunci, de cand m-ati consultat. Si ma simt mult mai bine. Fac in casa, ca mi-e jena s-o fac afara, rad copiii de mine, ditamai femeia. Mi-am luat jucaria asta si aproape toata ziua sunt pe ea: da-i si da-i. Baba de sub mine a innebunit, imi tot bate in calorifere, in pereti, dar nu ma las, nu ma las, domnu’ doctor. Ia uitati-va ce bine fac.
Si doamna Sorina s-a suit pe stepperul din mijlocul sufrageriei si a inceput sa dea iute din picioare pana cand in calorifer s-au auzit cateva batai disperate.